Ce implică tratamentul cu iod radioactiv
Administrarea lui se face, cel mai frecvent, oral, în cazurile de guşă cu hipertiroidie (guşa toxică difuză, la cei cu recurenţă de maladieBasedow-Graves, nodul hiperfuncţional tiroidian, guşa toxică polinodulară) şi la pacienţi cu cu guşă de mari dimensiuni (guşă simplă) netoxică, ce prezintă eutiroidie, dar la care, prin astfel de tratament, se poate reduce semnificativ volumul tiroidian.
Utilizarea iodului radioactiv este o metodă relativ simplă, eficientă şi necostisitoare, având efecte de ablaţie comparabile cu cele ale intervenţiei chirurgicale.
Iată ce presupune tratamentul cu iod radioactiv!
Ce implică tratamentul cu iod radioactiv - recomandat în cazul hipertiroidiei
Acest tratament se bazează pe faptul că celulele glandei tiroide sunt singurele celule în organism care au capacitatea de a absorbi iodul. Dându-i iodului o formă radioactivă îi conferim puterea de a elimina prin otrăvire celulele tiroidei care îl absorb. Şi pentru că iodul nu mai este absorbit în alte celule din organism, nu există riscul iradierii altor organe. Iodul radioactiv poate fi administrat fără spitalizare.
Acest fel de terapie se recomandă o luna sau două iar medicamentul radioactiv se elimina complet în câteva zile. Majoritatea pacienţilor sunt vindecaţi cu o singură doză de iod radioactiv. Singurul efect secundar este slăbirea activităţii glandei.
Problema este însă că iodul radioactiv omoară prea multe celule ale tiroidei astfel încât această nu mai produce destui hormoni, ajungându-se astfel la hipotiroidie. Nu există nici o dovadă că tratamentul cu iod radioactiv duce la cancerul tiroidei sau al altui organ sau că după acest tratament femeile nu mai pot rămâne însărcinate sau că nu vor aduce pe lume un copil sănătos în viitor.
Este important de subliniat că există mai multe tipuri de iod radioactiv (izotopi). Izotopii folosiţi la scanarea tiroidei sunt slabi şi nu duc la distrugerea celulelor tiroidei.
Ce implică tratamentul cu iod radioactiv - indicat în caz de cancer tiroidian
Principiul care stă la baza folosirii iodului radioactiv în tratamentul cancerului tiroidian este următorul: celulele maligne care apar în cancerul tiroidian papilar şi în cancerul tiroidian folicular păstrează capacitatea celulelor tiroidiene normale de a extrage iodul din sânge şi de a-l concentra intracelular.
După ce administrăm iod radioactiv acesta este captat de celulele tiroidiene (normale sau maligne) care au mai rămas după operaţie, ducând la distrugerea lor, fără afectarea semnificativă a altor ţesuturi.
De aceea, spre deosebire de cele mai multe tratamente folosite în diverse cancere, acesta este bine tolerat, iar efectele adverse sunt de obicei uşoare şi tranzitorii.
Deoarece intrarea iodului în celulele tiroidiene este stimulată de TSH este necesar că, înainte de a administra iodul radioactiv, valoarea TSH să fie crescută (peste 25-30 mcUI/ml) pentru a asigura eficientă tratamentului. Acest nivel al TSH se obţine oprind tratamentul de substituţie cu l-tiroxină pentru 4-6 săptămâni.
De multe ori, această perioada de câteva săptămâni este greu de suportat de pacient din cauza simptomelor determinate de lipsa hormonilor tiroidieni. În aceste cazuri se poate adminsitra TSH sub formă unui medicament (Thyrogen) care va stimula intraraea iodului radioactiv în celule, fără a mai fi nevoie de oprirea tratamentului de substituţie. Dacă în cursul urmăririi ulterioare a pacientului se descoperă o recidivă a cancerului, tratamentul cu iod radioactiv se poate repeta, având eficienţă de multe ori chiar şi în cazul metastazelor.
Este important de reţinut că doar formele de cancer tiroidian diferenţiat (papilar şi folicular) se pretează la acest tratament; alte tipuri de cancer tiroidian (medular, anaplastic, limfom, etc) nu captează iodul şi nu beneficiază de administrarea iodului radioactiv;
De asemenea, nu toate cazurile de cancer tiroidian diferenţiat necesită tratament cu iod radioactiv; dacă tumoră a fost mică şi nu există suspiciunea extinderii la ţesuturile din jur sau la distanţă, riscul de recidivă a cancerului după operaţie este foarte mic şi nu justifică folosirea iodului radioactiv.
Ce implică tratamentul cu iod radioactiv - efecte adverse
Pentru a reduce riscul de iradiere fetală, Department of Health Adminstrations of Radioactive Substances Advisory Committee (ARSAC - Departamentul Administraţiilor Sanitare ale Comitetului Consultativ pentru Substanţe Radioactive) recomandă ca pacienţii să evite concepţia timp de patru luni după finalizarea tratamentului, în timp ce American Thyroid Association sugerează că ar fi oportună o perioada de 6-12 luni.
De asemenea, deşi nu există dovezi că tratamentul este asociat cu creşterea incidenţei infertilităţii la femei, bărbaţii trebuie avertizaţi că ar putea prezenta, timp de până la doi ani după tratament, o scădere a numărului de spermatozoizi şi o infertilitate temporară.
Totuşi, în ceea ce priveşte concepţia unui alt copil, nu există o asociere între doza calculată de iradiere internă şi riscul de apariţie a anomaliilor genetice observate la sarcinile ulterioare.
