Curiozitate

Bebeluşii le fură părinţilor şase luni de somn

de Daniela Căpăţână

Joi, 29 iulie 2010

Mai citeste

Bebeluşii îi costă pe părinţi aproape şase luni de somn în primii doi ani după naşterea lor.

În această perioadă, un părinte are nevoie, în medie, de cel puţin cinci ore neîntrerupte la fiecare 24 de ore, dar unele persoane au nevoie chiar de opt ore. În realitate, cei mai mulţi părinţi se odihnesc mai puţin de patru ore pe noapte din cauza plânsetelor bebeluşului . Privarea de somn duce la treceri rapide de la o stare la alta, la depresii, certuri în cuplu.

La aceste concluzii s-a ajuns în urma unui studiu comandat de o firmă britanică producătoare de saltele. Aproximativ 1.000 de părinţi au participat la cercetare, iar doi din trei au afirmat că n-au putut dormi decât trei sferturi de oră neîntrerupte pe când îngrijeau bebeluşul . Doar unul din zece părinţi putea să se odihnească aproape două ore şi jumătate.

Pentru a evita neplăcerile cauzate de lipsa somnului, recomandările specialiştilor pentru părinţi sunt să-şi întărească sistemul imunitar, printr-o dietă sănătoasă, şi să facă mişcare în mod regulat, ca să elimine endorfinele, ceea ce ar trebui să scadă riscul trecerilor bruşte de la o stare la alta şi al depresiei.

247 afisari

Opiniile cititorilor:

Adauga comentariul

Adauga Comentariu:

 
 


Termeni si conditii Publicitate Sitemap Contact
©2009 Adevărul Holding. Toate drepturile rezervate.