Actualitate »

Viaţa unui copil bolnav de cancer, salvată printr-o procedură unică

05 februarie, 13:25 | 1 comentariu | 361 vizualizari

Un băiat de 12 ani, din Făgăraş, va fi operat, mâine (n.r.-vineri), la Spitalul Budimex, printr-o procedură ce constituie o premieră medicală. Mihai Laszlo A. suferă de cancer, iar după extirparea tumorii, localizată în zona bazinului, i se va face o endoprotezare şi viaţa lui va reveni la normal.


Articole similare:

În cazul lui Mihai Laszlo A., localizarea tumorii face ca aceasta să fie foarte dificil de abordat chirurgical.

“Orice tehnică operatorie pe care am găsit-o, până acum, în literatura de specialitate este foarte dificilă. Aşa că echipa mea medicală va recurge la un concept propriu de operare, ce constituie o premieră: vom păstra o porţiune din os, pentru ca băiatul să poată sta în picioare şi să meargă absolut normal, şi vom elimina doar partea din os pe care s-a extins tumoarea. Se va recurge la endoprotezare pentru porţiunea de 65% din os ce va fi extirpată chirurgical”, ne-a explicat prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului Budimex şi coordonatorul echipei chirurgicale care îl va opera pe micuţul Mihai.

Proteza, expandată pe măsură ce copilul creşte

“Băiatul a venit la noi acum patru luni şi, în urma investigaţiilor, a fost diagnosticat prin biopsie. După aceea a primit tratament oncologic cu citostatice. Partea bună este că nu prezintă metastaze.

Hemiproteza ce îi va fi implantată are şi posibilitatea de a fi expandată pe măsură ce băiatul va creşte. În elaborarea acestei proceduri medicale am beneficiat şi de ajutorul Laboratorului de Sintetizare Selectivă cu Laser din cadrul Institutului de Mecatronică”, spune prof. dr. Burnei.

Citește continuarea articolului AICI

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Alex | 05 februarie 2016, 18:05
Oportunitate de top! Recrutam urgent colaboratori care au timp sa se implice in timpul liber intr-un proiect de anvergura mondiala. Castigurile sunt deosebit de motivante! Asiguram cea mai buna si mai moderna instruire de specialitate! Oferta este pentru toate localitatile din tara. Cereti acum informatii mai multe la adresa noastra de email: xalyanempire@yahoo.com
Adauga un comentariu »