Psiho / Stres »

Trucuri pentru evitarea atacurilor de panică

Autor: Alina Corneanu | 31 octombrie, 09:25 | 2 comentarii | 3318 vizualizari

Palpitaţii, senzaţia de frică sau de blocaj total sunt doar câteva dintre sentimentele pe care le resimţi cu intensitate în timpul unui atac de panică. Iată câteva sfaturi pentru a preveni astfel de episoade!

Atacul de panică poate ţine câteva secunde sau chiar şi câteva zeci de minute, timp în care simţi că pierzi în totalitate controlul asupra situaţiei. Deoarece pot apărea indiferent de momentul zilei sau de situaţie, de cele mai multe ori eşti luat/ă prin surprindere, fără a mai avea puterea de a reacţiona. Dacă ai mai avut parte de astfel de experienţe, cel mai indicat este să înveţi câteva tehnici de relaxare pentru a putea trece cu bine peste momentele dificile.

Exerciţiile de respiraţie te pot ajuta

Deşi atacul de panică este unul dintre cele mai dificile lucruri care ţi se pot întâmpla, important este să-ţi reaminteşti, în special în acele momente, că vei trece şi peste asta şi că lucrurile vor reveni la normal. Specialiştii mai recomandă pentru clipele de panică şi câteva exerciţii de respiraţie. Chiar şi pentru câteva minute închide ochii, inspiră profund, după care expiră. Astfel, creierul va mai uita o parte din senzaţiile pe care le simţi şi te vei  putea relaxa treptat.

Încearcă să înţelegi ce se întâmplă

Tu cât eşti de stresat? Problemele zilnice de acasă şi de la serviciu sunt doar una dintre cauzele stresului cotidian. Pentru a preveni atacurile de panică, unul dintre trucuri este să găseşti mai des timp pentru relaxare, pentru a îndepărta, chiar şi preţ de câteva ore, starea de stres. Găseşte locul sau persoana care să te ajute să te destinzi şi încearcă să îţi ,,treci în agendă” cât mai multe astfel de ore de relaxare.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Pislari Rodica | 10 noiembrie 2011, 11:55
Buna! Mi-am tot cautat un job pe internet si cred ca am gasit cea mai simpla si banoasa metoda. Tot ce trebuie sa faci e sa trimiti cateva e-mailuri pe zi si poti castiga lejer 100 de euro pe saptamana, lucrand doar 2-3 ore pe zi. Cauti un job la domiciliu sau pur si simplu vrei sa iti suplimentezi veniturile? Iti ofer un job pe care poti sa il practici de la calculatorul tau, de acasa, fara prea mare efort. Nu ai nevoie decat de un calculator conectat la Internet si un minim de cunostinte legate de accesarea site-urilor on-line. Pentru informatii suplimentare, trimite un e-mail cu subiectul "INFO" pe adresa rodica.pislari@mail.ru
2 Postat de: Andreyutza | 09 ianuarie 2012, 19:59
Un articol pe aceeasi tema "Strategia in atacul de panica" am citit si pe www.7relatii.ro, site-ul psihologului Radu-Nicolae Cocea
http://www.7relatii.ro/resurse/abordarea-atacului-de-panica
Adauga un comentariu »


Ştiri Femei Servicii Ştiinţă şi cultură Afaceri Aplicaţii mobile






Adevărul Adevărul TV ADS Adevărul Spania Adevărul Italia Adevărul Europa Adevărul Moldova Click! Click FM Blik Blik Sekret Suplimente Foreign Policy Click! pentru Femei Click! Sănătate Tango OK! Magazine Click! Poftă Bună Blik Women Blik Health Blik Cooking AdevărulShop AnuntExpres Coduri Poştale Mica Publicitate Reteaua Tetatet Historia Dilema veche Ştiinţă şi tehnică Filmele Adevărul Caţavencii Forbes Adevărul iPhone Adevărul iPad Adevărul Android