Sanatatea ta / Tratamente »

Soluții pentru a trata alcoolismul

Autor: Claudia Georgevici | 19 februarie, 10:50 | 1 comentariu | 521 vizualizari

Cea mai mare problemă legată de consumul de alcool este dependența pe care acesta îl creează. Dincolo de riscurile pentru sănătate, alcoolismul are și implicații sociale și familiale grave.


Articole similare:

Consumul de alcool este considerat un obicei social acceptat. Ocaziile speciale, zilele de naștere și sărbătorile sunt prilejuri cu care mulți dintre noi gustă măcar un strop de astfel de băutură. Pentru stările de relaxare și euforice pe care le induce, alcoolul a devenit parte din viața unora dintre noi, un adevărat drog.

Sunt mai expuse a deveni dependente de alcool persoanele cu probleme emoționale sau psihice (depresie, anxietate, schizofrenie), care găsesc în băutură o modalitate de a-și îneca amarul.

O predispoziție mai mare către consumul excesiv de alcool este prezentă și la cei care au în familie astfel de cazuri, la cei care au trecut prin traume fizice sau emoționale, la cei care și-au pierdut o persoană dragă sau la cei care au fost concediați. Pentru mulți, alcoolismul devine o problemă înainte sau fără ca ei să își dea seama.

Este foarte important de reținut că alcoolismul este o boală și că, în afara motivației personale, este nevoie și de tratament medicamentos și de terapie psihologică.

Dependența se manifestă fizic și psihic

Alcoolismul este însoțit de dependență psihică (manifestată prin anxietate, frustrate și neliniște, stări care dispar după consum) și fizică (la cel mult 36 de ore de la întrepurerea consumului de alcool apar tremuratul, transpirația, durerea de cap).

Sevrajul alcoolic survine la cei care întrerup consumul de alcool, după o lungă perioadă de dependență. Se manifestă prin insomnie, palpitații, confuzie, nevoia imperioasă de a bea. Sunt și cazuri grave, care necesită spitalizare, când sevrajul este însoțit de delirium tremens, în cadrul căruia persoana are halucinații mai ales vizuale.  

Ai o problemă cu alcoolul dacă…

… ignori consecințele consumului exagerat de alcool.

… simți nevoia de a crește cantitatea de alcool.

… ascunzi băutura de ceilalți membri ai familiei.

… îi învinovățești pe ceilalți că te-au determinat să bei.

… te vaiți că apropiații exagerează în legătură cu cantitatea de alcool pe care o consumi.

Primul pas: acceptarea
Al doilea pas: cere ajutor


Cei mai mulți alcoolici neagă sau evită să recunoască faptul că au o problemă cu alcoolul. În acest stadiu, este aproape imposibil ca persoana să scape de viciul băuturii.

Cu alte cuvinte, alcoolicul nu poate fi ajutat  dacă nu vrea acest lucru. Așadar, este nevoie de multă voință pentru a accepta faptul că ești dependent de alcool, că te îngrijorează acest lucru și că vrei să te tratezi. Iar pentru ca acest lucru să aibă șanse de reușită, cere ajutor specializat: medic de familie, psiholog, psihiatru.      

Roxana Petruș
psiholog
www.gandestesanatos.ro
roxanacristina.petrus@gmail.com


Dacă ai o persoană apropiată, pe cineva din familie sau un prieten care se confruntă cu abuzul sau dependența de alcool, îți poate fi greu să îți dai seama cum să te comporți cu ea și cum să o ajuți. Uneori ni se pare mai ușor să ignorăm acest lucru sau să ne prefacem că nu se întâmplă nimic grav cu această persoană și să ne gândim că problema va trece de la sine.

Este important ca, în primul rând, să te informezi în legătură cu abuzul și dependența de alcool și să realizezi că această problemă nu va dispărea fără ajutor specializat, terapie și/sau medicație. Poți să vorbești cu această persoană, să îi spui ce te îngrijorează, care sunt consecințele negative pe care tu le observi.

De asemenea, poți să îți oferi sprijinul și suportul și poți chiar să îți arăți dorința de a o însoți atunci când primește ajutor. Dacă se începe tratamentul, este util să te implici în continuare, să o încurajezi și să mergi împreună cu ea la ședințe de terapie sau la grupuri de suport.

Cum ajută consilierea psihologică

Este ideal ca atunci când, de pildă, ai constatat că ai început să bei zilnic alcool, să ai inițiativa de a merge la un consult psihologic.
„Terapia cognitiv-comportamentală te poate ajuta să identifici factorii care au dus la începerea și menținerea consumului de alcool (poate emoții precum anxietatea, furia, depresia sau inabilitatea de a face față stresului), ca mai apoi să începi să îi controlezi.

Îți vei construi motivația pentru schimbare, vei găsi noi modalități pentru a te adapta situațiilor de risc și obstacolelor din viața ta și îți vei dezvolta un sistem de suport social. De multe ori, se apelează și la terapie de cuplu, de familie sau de grup.

Dinamica din relațiile din viața ta poate fi profund afectată de problemele cu alcoolul și ea se poate modifica în procesul tău de recuperare. Este bine ca ce dragi ție să înțeleagă ce se întâmplă cu tine și cum te pot sprijini în acest demers și tu poți învăța cum să te bazezi pe ei atunci când ai nevoie“, afirmă psihologul Roxana Petruș.

Ce presupune dezalcoolizarea

În faza cronică a alcoolismului, este nevoie de tratament de specialitate, într-o secție de dezalcoolizare din cadrul spitalelor de psihiatrie sau din clinicile private. Este vorba despre un tratament complex, care presupune, printre altele, medicație pentru sevraj și pentru bolile sau complicațiile existente (tulburări neurologice, afecțiuni ale ficatului etc.).

După această etapă, trebuie continuat cu ședințe de consiliere psihologică, pentru ca persoana să nu fie tentată să se reapuce de băut. Dublate de eforturile și voința proprie, lupta contra alcoolului poate fi câștigată.

Este foarte important ca persoana în cauză să evite întâlnirile unde se consumă alcool, până în momentul în care este stăpână pe situație. Pe cât posibil, este bine să se evite situațiile stresante, certurile sau supărările, care pot îndemna spre consumul de alcool.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Negru Vasilica | 20 februarie 2016, 19:20
Cea mai buna oportunitate a anului! Oferim tuturor o posibilitate reala si extrem de avantajoasa de suplimentare a veniturilor, in timpul liber, cu un program foarte flexibil, fara obligatii de niciun fel. Asiguram instruire gratuita, asistenta pe parcursul activitatii si tot ceea ce e necesar pentru ca dumneavoastra sa castigati bani. Solicitati acum informatii la adresa de emailvasilica.negru@yahoo.com
Adauga un comentariu »