Remedii naturiste / Problemele tale »

Soluţii de efect contra sinuzitei

Autor: Claudia Georgevici | 27 ianuarie, 11:45 | 9 comentarii | 13078 vizualizari

Nas înfundat şi care nu se mai opreşte din curs, senzaţie de cap greu şi dureri în spatele ochilor? Foarte probabil, este vorba despre sinuzită. Până ajungi la medic, încearcă remediile propuse de noi.

Vremea rece vine „la pachet” şi cu neplăceri precum sinuzita. Cel mai frecvent, aceasta apare din cauza infecţiilor virale sau bacteriene, care duc la inflamarea sinusurilor.

Este posibil să faci sinuzită dacă ai deviaţie de sept ori ai alergie la praf. Poţi încerca unele remedii din plante, care şi-au dovedit eficienţa, precum şi unele terapii complementare (acupunctura, reflexoterapia).

Dacă însă după o săptămână nu observi o reducere a simptomelor ori dacă ai mai mult de trei sinuzite pe an, este cazul să mergi la medicul O.R.L., deoarece pot apărea complicaţii grave, precum meningita.

Uleiurile esenţiale desfundă nasul

Inhalaţiile cu uleiuri esenţiale de plante sunt unul dintre cele mai bune remedii pentru eliberarea nasului de secreţiile abundente.

Fierbe 2 l de apă, iar când aceasta este în clocot, torni câte 5-6 picături de ulei esenţial de pin  (ori de eucalipt, de cimbru sau de lămâie).

Dacă vrei să adaugi mai multe din aceste uleiuri, toarnă în vas doar câte două picături din fie­care.

Stai deasupra vasului 10 minute (ţine ochii închişi, deoarece uleiurile esenţiale sunt iritante) şi inspiră adânc.

Fă inhalaţiile seara, înainte de culcare. Prin simpla inhalare a aburilor de apă fierbinte, se degajează sinusurile.

Fă-ţi acasă soluţie cu apă de mare

Pentru curăţarea şi pentru desfundarea nasului, îţi poţi prepara acasă o soluţie eficientă.

Într-o cană cu apă caldă (fiartă în prealabil), pune o jumătate de linguriţă de sare de mare şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.

Păstrează acest amestec într-o sticluţă, iar cu o pipetă îţi pui 1-2 picături în fiecare nară, de trei ori pe zi.

Este bine ca această soluţie să o prepari zilnic.

Masează-ţi fruntea cu ulei de sunătoare

Dacă ai sinuzită, este foarte probabil să te doară şi capul. Mai precis, este posibil să ai senzaţia de apăsare la nivelul frunţii.

În acest caz, masează-ţi fruntea cu ulei de sunătoare (îl găseşti la magazinele cu produse naturale).

Şi extractul de mlădiţă de arin alb este remediu potrivit dacă ai dureri de cap din cauza sinuzitei.

Ţine o cură de 21 de zile cu acest extract, din care iei câte 50 de picături dimineaţa, după masă.  

Terapiile alternative, de ajutor

Poţi lua în calcul şi terapii­le alternative, în cazul în care ai sinuzită acută.

În acest sens, îţi sunt de ajutor: acupunctura, electroacupunctura, reflexoterapia, masajul terapeutic şi de relaxare, fototerapia, precum şi osteopatia.

Usturoiul, remediul bunicii

Contra sinuzitei sunt de mare ajutor şi inhalaţiile cu usturoi. Acesta conţine o substanţă (alicină) care are proprietăţi antibacteriene.

Într-un litru de apă fierbinte, pune un căţel de usturoi pisat şi o lingură de oţet. Inhalează aburii cel puţin 10 minute.

De asemenea, pentru desfundarea nasului, se ţine pe frunte o batistă în care ai pus trei linguriţe de hrean ras.

PONT: În apa de baie, pune câteva picături de ulei esenţial de mentă.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Robert | 15 februarie 2012, 21:19
Vand urgent produs nou,original recipient mini vas de 200 ml,plastic dur neti pot provenienta de pe teritoriul sua,neti pot se poate folosii ca uz personal acasa sau lua in calatoriile dvs.de pretutindeni.este recomandat de Dr.Oz. neti pot Manufactured By. ppr direct inc.Brooklyn, New York is a private company categorized Plastic Novelties Yoga Health Care Products and its Made in China fabric,Asia.the company it was established in 2000 and incorporated in New York USA.compania se afla in Brooklyn, New York,USA. iar fabrica in China,deoarece mana de lucru este mult mai ieftina in asia.Neti Pot se aduce pe baza de comanda din sua prin usps priority mail international tm.cu toate taxele incluse din sua 150 ron per bucata predare personala in cluj-napoca sau pentru alta localitate,judet,sub forma de colet cu sistem de ramburs prin posta romana.neti pot este foarte folositor atat adultilor cat si copiilor mici incepand cu varsta de 7 ani.originea neti pot si spalaturile nazale provin din india antica jala neti sanskrit se foloseste in terapia yoga si ayurveda stiinta de vindecare a omului incepe inca din india antica,neti pot este un mini recipieint din plastic dur incasabil,antimicrobian sub forma unui mini ceainic cu mini trompa de elefant si cu varf special ingust astfel incat sa patrunda circa 1 cm in nara dvs.sa se inchida ermetic si ajuta cu precizie de 100% la spalaturile nazale zilnice.dupa spalaturile nazale efectuate este bine a se sta in casa un interval de circa 30 min -1 ora maxim,ca efectul tratamentului sa fie eficace si sa evitati contactul cu climatul rece,daca totusi iesiti afara in climatul rece va puteti acoperii cu un fular pentru protectie astfel incat aerul inspirat sa fie mai cald si nu rece.neti pot si preparearea solutiei - se fierbe un vas cu 1,5 litri apa,dupa primul clocot se inchide aragazul iar in vasul cu apa fiarta sterila se pune un varf de cutit cu bicarbonat de sodiu alimentar si o lingurita mica de sare fara iod adica neiodata.(este aceea sare dura pentru muraturi curata fara aditivi si chimicale).se amesteca usor continutul se lasa solutia la dizolvat si racit pana la stadiul de solutie calduta tolerata de organism,testati cu degetu apa sa fie doar calduta,apoi turnati in recipientul neti pot 200 ml solutie salina preparata si apoi va pregatiti pentru spalaturi nazale la baie, langa chiuveta in fata oglinzii dvs.utilizarea lui se face in felul urmator - stati langa chiuveta si in fata unei oglinzi mari sau a unei oglinzi mici dupa posibilitati si urmaritiva manifestarea capului si miscarile corpului,mainii dvs.ca urmare asigurativa ca nasul,ambele nari ale dvs sant libere inainte de procedeu,apoi se apleaca capul usor in fata si la 45 de grade, deschideti gura si respirati doar pe ea de acum si pana la final,prin simpla introducere si fixare a recipientului in nas,apoi balansare a recipientului in pasajul nazal cu grija turnati usor continutul din recipient in nara dvs.stanga in timp ce continuati sa respirati doar pe gura ca urmare lichidul foloseste fluxul bland de greutate al apei sarate pentru a curata nasul, sinusurile,pasajele nazale,astfel incat toata apa din recipient sa iasa pe partea dreapta a narii dvs.se spala nara stanga apoi se repeta procedura si pentru nara dreapta. acest procedeu se poate repeta de doua ori pe zii dimineata si seara intre 1 - 3 saptamani de zile in functie de gravitatea problemelor dvs.de sanatate fie ele simple sau cronice,dupa care faceti o pauza de 2 saptamani si reveniti dupa caz din nou cu acest tratament natural atunci cand simtiti nevoia.pentru aceasta procedura trebuie sa stati la baie pentru ca in timpul spalaturilor nazale lichidul sa se scurga direct in chiuveta.dupa spalarea ambelor pasaje nazale si dupa ce ati terminat procedeul atunci cand scoateti recipientul din nas aveti mare grija sa nu inghiti sau trageti apa din nari asadar sa respirati pe gura in continuare, drenati,suflati,impingeti particulele de aer si apa din nas catre exterior si lasati particulele de apa din nas si ambele nari sa se scurga direct in chiuveta.va stergeti usor la nas va aplecati de 2-3 ori in jos pentru a va asigura ca nu au ramas picuri de apa in nas apoi se sufla nasul usor din nou pentru a va asigura ca nu au mai ramas particule de apa in nasul dvs.pentru a evita infectarea sinusurilor dvs.important de retinut este faptul ca se va folosii doar apa fiarta sterila,astfel incat inainte de spalaturile nazale apa sa nu arda ci sa fie doar calduta si sare fara iod,adica neiodata fara aditivi si chimicale.este foarte important ca in momentul efectuarii spalarii pasajelor nazale de retinut a se sta calm,relaxat,concentrat,atent si se va respira doar pe gura pana la final.ma repet dupa ce ati terminat procedeul atunci cand scoateti recipientul din nas aveti mare grija sa nu inghiti sau trageti apa din nas asadar sa respirati pe gura in continuare, drenati,suflati,impingeti particulele de aer si apa din nas catre exterior si lasati particulele de apa din nas si ambele nari sa se scurga in chiuveta in totalitate,totodata si la efectuarea spalaturilor nazale se va respira doar pe gura si pana la final,daca respirati pe nas in timpul spalaturilor nazale veti trage apa din nas in piept si anume (riscati sa va curga lichidul din nas in gura si din nas sa ajunga si in piept iar astfel va inecati,fiind o stare mai neplacuta de inec sau chiar sa duca in stadiu de lesin asta (depinde cata cantitate de apa ati tras prin nas in piept asta in cazul in care se intampla)dar care trece peste cateva momente asadar mare grija la procedeu).daca dupa spalaturile nazale simtiti o jena,o presiune a fetei,a urechilor si a capului mai mare inseamna ca solutia salina isi face efectul dar este prea concentrata pentru dvs.ca urmare sa o reduceti putin pentru un comfort mai placut fie prin cantitati mai mici de solutie preparata fie printr-o cantitate mai mare de apa. nu va panicati sau temeti deoarece aceste jene,presiuni ale fetei, urechilor si a capului se disperseaza si trec intr-un interval de 15- 45 minute,uneori mai mult timp depinde si de organismul dvs.curatare si depozitare - dupa utilizare, recipientul se spala, se clateste usor cu apa,apoi se sterge cu o carpa moale de bumbac,se pune intr-o punga si se depoziteaza intr-un loc ferit de praf,lumina si caldura directa, si anume recipientul sa va depozita intr-un loc uscat,umbros si racoros.(ex.dulap). neti pot provine din india antica si este una dintre cele mai vechi metode de imbunatatire a sanatatii dvs. spalaturile nazale sant o veche traditie folosita de secole intregi in india antica care presupune o terapie nazala foarte corecta si precisa in yoga si ayurveda.acest tratament natural cu neti pot se face doar cu apa fiarta sterila calduta,putin bicarbonat de sodiu alimentar si o lingurita de sare fara iod adica neiodata asa cum este precizat si in randurile de mai sus.folosirea acestui recipient special cu apa si sare in mod regulat pentru curatarea nasului amelioreaza si ajuta natural spre vindecarea multor afectiuni ca : rinita alergica usoara si severa,alergie la polen,febra fanului,guturai,alergie la praf,ciuperci de mucegai,germeni,cruste in nas,mizerie,amelioreaza simptomele alergiei,febra fanului cum ar fii stranut,curgerea nasului,secretii nazale,mucus excesiv,mancarimi la nas,mancarimi la ochi,ajuta in prevenirea dezvoltarii problemelor respiratorii astm,astmul bronsic,ajuta la intregul sistem respirator,in tratamentul astmului bronsic si a altor boli respiratorii,rinita la sarcina,femei gravide,post nazal picurare,in prevenirea racelii,raceli frecvente,tuse,nas infundat, descongestionare nazala,infectii frecvente a gatului,infectie la sinusuri,dureri de sinusuri,dureri de cap,previne si ajuta in tratarea sinuzitei,(factorii fiind: alergii,polipi nazali,deviatie de sept nazal,absces dentar, ,mucus excesiv,poluare atmosferica,sistemul imunitar slabit). este foarte benefic in tratarea de: sinuzita usoara si sinuzita cronica,ajuta la reducerea umflaturii membranelor mucoase si la curatarea sinusurilor,ajuta la curatarea infectiei, puroiului din nas,amelioreaza si vindeca nasul uscat, imbunatateste simtul mirosului si al gustului,ajuta la crearea de conditii corespunzatoare din pasajele nazale,astfel nasul poate face treaba de filtrare si aer care intra in plamani,poate fi de ajutor in tratarea anumitor infectii ale urechii reducand necesitatea de antibiotice,ajuta ochii in tratarea canalelor lacrimale,imbunatateste vederea,face ochii stralucitori,este foarte benefic fumatorilor sau tuturor celor expusi la fum,praf,chimicale sau alti factori poluanti,te ajuta sa respiri mult mai bine,iti ofera mai multa energie si vitalitate,ajuta la ridicarea imunitatii florei nazale,previne bolile din sfera orl,are un efect pozitiv asupra glandelor pineale si pituitare,care ajuta la mentinerea echilibrului hormonal si emotional,ajuta la tratarea durerilor de cap,migrene,previne anxietatea si depresia,ajuta la buna aerisire a creierului uman,ajuta la un somn bun,adanc si linistit,ajuta in combaterea insomniei si in combaterea inclinatilor spre sforait pe motivul unei stari colaterale.Acest remediu are un spectru foarte larg de beneficii in sfera orl si realizat corect nu ofera neplacere si nu are efecte adverse.produsul este controlat si aprobat de catre institutiile aferente.Medicii specialisti recomanda acest produs mai mult decat atat folosindul cu incredere este un tratament naturist mult mai eficace si mai bun decat o sumedenie de alte medicamente extrem de scumpe si antibiotice care nu fac altceva decat slabesc imunitatea organismului dvs. si provoaca multe neplaceri.tratamentul este foarte bun si benefic pentru a prevenii bolile,tratamentul este foarte bun si benefic pentru cei cu probleme de sanatate in prezent,tratamentul este foarte bun si benefic chiar si dupa tratamente clasice si interventii chirurgicale.numeroase studii arata faptul ca spalaturile nazale imbunatatesc foarte mult sinusurile legate de calitatea vietii,simptomele scad,boala se amelioreaza pana la stadiul de vindecare,imunitatea creste,astfel scade si utilizarea medicamentelor,plimbarea la medici si spitale ale pacientilor care au multe probleme de sanatate in sfera orl.odata ce ati incercat si ati descoperit beneficile acestui tratament naturist va devenii o parte obisnuita din activitatile dvs. zilnice de auto-ingrijire la fel ca si spalatul dintilor,limbii si de asemenea clatirea sau gargara cu apa sarata si bicarbonat de sodiu alimentar pentru igiena cavitatii dvs.bucale.neti pot si spalaturile nazale sant un stil de viata extrem de sanatos pentru oricine.asadar multa sanatate tuturor ! postez descrierea,poze si filme despre produs si cateva linkuri pe care le puteti urmarii pe youtube sa vedeti in statele unite ale americii cum se spala oamenii in nas cu acest mini recipient neti pot pentru ca exista filme video uitativa aici la cele 4 filme http://www.youtube.com/watch?v=e22Ta7iRgks&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=ocE-Ola5Oec http://www.youtube.com/watch?v=rsZeILCedRw http://www.youtube.com/watch?v=0CGisNNq5sE
2 Postat de: Robert | 15 februarie 2012, 21:20
buna ziua.vin in intampinarea dvs.cu recipientul neti pot si spalaturile nazale.neti pot se aduce pe baza de comanda din sua. pret 150 ron.benefic in alergii,guturai,astm,sinuzita,mucus excesiv,nas uscat,etc.contact : Email: robi_sony@yahoo.com Telefon: 0741044238
3 Postat de: Sorin | 21 martie 2012, 20:30
Mult mai simplu si eficient pentru tratarea simptomelor sinuzitei ,rinitei si alergiilor la praf polen acarieni
este IRIGATORUL NAZAL SINUS RINSE de la NEILMED Pharmaceuticals Inc. SUA .Are si plicuri cu saruri incluse.
Sunt variante pentru adulti si pentru copii.Le-am gasit pe www.sinuzite.ro
4 Postat de: Robert | 26 aprilie 2012, 14:54

Vand urgent vas neti pot 200 ml nou. Pentru spalaturi nazale cu apa calda, sare fara iod. recipient neti pot aduc pe baza de comanda din sua. am in stoc ! pret 150 ron bucata. predare personala in cluj napoca sau pentru alta localitate trimit prin posta romana cost 10 ron. Cer si ofer seriozitate maxima. Ofer informatii suplimentare contact : Email: robi_sony@yahoo.com Telefon: 0741044238. folosirea acestui recipient special cu apa si sare in mod regulat pentru curatarea si spalarea nasului amelioreaza si ajuta natural spre vindecarea multor afectiuni ca : rinita alergica usoara si severa, alergie la polen, febra fanului, guturai, alergie la praf,par, ciuperci de mucegai, germeni, cruste in nas, mizerie, amelioreaza simptomele alergiei, febra fanului cum ar fii stranut, curgerea nasului, secretii nazale, mucus excesiv, mancarimi la nas, mancarimi la ochi, ajuta in prevenirea dezvoltarii problemelor respiratorii astm, astmul bronsic, ajuta la intregul sistem respirator, in tratamentul astmului bronsic si a altor boli respiratorii, rinita la sarcina femei gravide, post nazal picurare, in prevenirea racelii, raceli frecvente, tuse, nas infundat, descongestionare nazala, infectii frecvente a gatului, infectie la sinusuri, dureri de sinusuri, dureri de cap, previne si ajuta in tratarea sinuzitei, (factorii fiind: alergii, polipi nazali, deviatie de sept nazal, absces dentar, mucus excesiv, poluare atmosferica, sistemul imunitar slabit). este foarte benefic in tratarea de sinuzita usoara si sinuzita cronica, ajuta la reducerea umflaturii membranelor mucoase si la curatarea sinusurilor, ajuta la curatarea infectiei, puroiului din nas, amelioreaza si vindeca nasul uscat, imbunatateste simtul mirosului si al gustului, ajuta la crearea de conditii corespunzatoare din pasajele nazale, astfel nasul poate face treaba de filtrare si aer care intra in plamani, poate fi de ajutor in tratarea anumitor infectii ale urechii reducand necesitatea de antibiotice, ajuta ochii in tratarea canalelor lacrimale, imbunatateste vederea, face ochii stralucitori, este foarte benefic fumatorilor sau tuturor celor expusi la fum, praf, chimicale sau alti factori poluanti, te ajuta sa respiri mult mai bine, iti ofera mai multa energie si vitalitate, ajuta la ridicarea imunitatii florei nazale, previne bolile din sfera orl, are un efect pozitiv asupra glandelor pineale si pituitare, care ajuta la mentinerea echilibrului hormonal si emotional, ajuta la tratarea durerilor de cap, migrene, previne anxietatea si depresia, ajuta la buna aerisire a creierului uman, ajuta la un somn bun, adanc si linistit, ajuta in combaterea insomniei si in combaterea inclinatilor spre sforait pe motivul unei stari colaterale. Acest remediu are un spectru foarte larg de beneficii in sfera orl si realizat corect nu ofera neplacere si nu are efecte adverse.
5 Postat de: Robert | 26 aprilie 2012, 14:56

Vand urgent vas neti pot 200 ml nou. Pentru spalaturi nazale cu apa calda, sare fara iod. recipient neti pot aduc pe baza de comanda din sua. am in stoc ! pret 150 ron bucata. predare personala in cluj napoca sau pentru alta localitate trimit prin posta romana cost 10 ron. Cer si ofer seriozitate maxima. Ofer informatii suplimentare contact : Email: robi_sony@yahoo.com Telefon: 0741044238. folosirea acestui recipient special cu apa si sare in mod regulat pentru curatarea si spalarea nasului amelioreaza si ajuta natural spre vindecarea multor afectiuni ca : rinita alergica usoara si severa, alergie la polen, febra fanului, guturai, alergie la praf,par, ciuperci de mucegai, germeni, cruste in nas, mizerie, amelioreaza simptomele alergiei, febra fanului cum ar fii stranut, curgerea nasului, secretii nazale, mucus excesiv, mancarimi la nas, mancarimi la ochi, ajuta in prevenirea dezvoltarii problemelor respiratorii astm, astmul bronsic, ajuta la intregul sistem respirator, in tratamentul astmului bronsic si a altor boli respiratorii, rinita la sarcina femei gravide, post nazal picurare, in prevenirea racelii, raceli frecvente, tuse, nas infundat, descongestionare nazala, infectii frecvente a gatului, infectie la sinusuri, dureri de sinusuri, dureri de cap, previne si ajuta in tratarea sinuzitei, (factorii fiind: alergii, polipi nazali, deviatie de sept nazal, absces dentar, mucus excesiv, poluare atmosferica, sistemul imunitar slabit). este foarte benefic in tratarea de sinuzita usoara si sinuzita cronica, ajuta la reducerea umflaturii membranelor mucoase si la curatarea sinusurilor, ajuta la curatarea infectiei, puroiului din nas, amelioreaza si vindeca nasul uscat, imbunatateste simtul mirosului si al gustului, ajuta la crearea de conditii corespunzatoare din pasajele nazale, astfel nasul poate face treaba de filtrare si aer care intra in plamani, poate fi de ajutor in tratarea anumitor infectii ale urechii reducand necesitatea de antibiotice, ajuta ochii in tratarea canalelor lacrimale, imbunatateste vederea, face ochii stralucitori, este foarte benefic fumatorilor sau tuturor celor expusi la fum, praf, chimicale sau alti factori poluanti, te ajuta sa respiri mult mai bine, iti ofera mai multa energie si vitalitate, ajuta la ridicarea imunitatii florei nazale, previne bolile din sfera orl, are un efect pozitiv asupra glandelor pineale si pituitare, care ajuta la mentinerea echilibrului hormonal si emotional, ajuta la tratarea durerilor de cap, migrene, previne anxietatea si depresia, ajuta la buna aerisire a creierului uman, ajuta la un somn bun, adanc si linistit, ajuta in combaterea insomniei si in combaterea inclinatilor spre sforait pe motivul unei stari colaterale. Acest remediu are un spectru foarte larg de beneficii in sfera orl si realizat corect nu ofera neplacere si nu are efecte adverse.
Pagina comentarii: 
Adauga un comentariu »