Viata sexuala / Sex&dragoste »

Sexul oral dăunează sau nu sănătăţii?

04 martie, 17:35 | 11 comentarii | 20402 vizualizari

În timp ce pentru unele cupluri sexul oral este un subiect tabu, pentru altele este una dintre experienţele necesare pentru o viaţă sexuală normală. Şi când vine vorba de actul sexual oral, partenerii trebuie să ştie că sunt expuşi unor riscuri.


Conform rezultatelor unui studiu recent realizat, oamenii de ştiinţă americani au afirmat că sexul oral poate avea urmări grave asupra sănătăţii. Anumite boli şi virusuri ce pot fi contractate prin intermediul actului sexual oral pot avea efect dăunător nu numai asupra sănătăţii fizice, ci şi a celei psihice. Însă toate aceste situaţii pot fi evitate dacă actul sexul este unul protejat.

HIV se poate transmite şi prin sexul oral

Specialiştii din domeniu susţin că sunt multe cazuri în care virusul HIV a fost transmis prin sexul oral. Dacă unul din parteneri are gingiile mai sensibile sau chiar răni prin care sângerează, riscul de transmitere este mult mai mare.

Virusul din lichidul seminal poate să intre în contact cu sângele din zona gingiilor. Astfel virusul poate ajuge în circulaţia sangvină. Pentru a te proteja poţi folosi prezervativ cu aromă de fructe (zmeură, banană, căpşuni).

Sfat: Protecţia este cu atât mai necesară în situaţiile în care partenerul este străin.

Atenţie la virusul HPV şi cel hepatitic!

Un alt virus ce poate fi transmis prin intermediul sexului oral neprotejat este şi virusul HPV sau Papilloma virus. Virusul se poate transmite dacă unul din parteneri este infectat şi suferă de veruci genitale, asemănătoare negilor. Atenţie trebuie acordată şi în cazul în care unul din parteneri suferă de herpes genital.

Acesta poate ,,trece” tot prin intermediul sexului oral. Odată contactat, virusul herpetic (atât cel de la nivelul gurii, dar şi cel din zona genitală) recidivează, de regulă când sistemul imunitar este mai slăbit.

Partenerii trebuie să fie atenţi şi atunci când vine vorba ca unul dintre ei să sufere de gonoree, chlamydia (infecţie bacteriană produsă de bacteria Chlamydia Trachomatis), fie virusul hepatic B sau C. Şi sifilisul poate fi transmis pe aceeaşi cale. Boala se manifestă prin prezenţa unor pete roşii pe penis.

Sfat: Partenerii trebuie să fie cu atât mai precauţi deoarece o mare parte dintre infecţiile ce pot fi transmise prin sexul oral nu se manifestă imediat.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Vchat | 25 august 2011, 11:21
Lucreaza de acasa in videochat ! program flexibil, castiguri mari si rapide, discretie maxima. http://www.home-videochat-hostess.ro/
2 Postat de: Dragos | 29 octombrie 2013, 22:49
si cum se trateaza sifilisul?
3 Postat de: Cristi | 30 octombrie 2013, 02:39
Dragos, sifilisul se trateaza cu muuuuuulta penicilina si Moldamin, dar numai dupa sfatul medicukui
4 Postat de: Alexandrion | 03 septembrie 2014, 07:30
Locuri de munca noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email:
annaferdinand.alexandru@gmail.com
5 Postat de: Marian | 03 septembrie 2014, 09:57
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: maryan1983_1983@yahoo.com
Pagina comentarii: 
Adauga un comentariu »