Sanatatea ta / Specialistii Click!Sanatate »

Psiholog Bogdana Bursuc: „Tinerii își imită părinții atunci când se apucă de fumat“

Autor: Sorina Severin | 14 noiembrie, 11:30 | 0 comentarii | 216 vizualizari

Din ce în ce mai multe persoane trec pragul cabinetelor psihologilor în speranța că vor găsi răspunsul la frământările interioare sau că vor scăpa mai ușor de o dependență cu care se luptă de ani de zile. Am stat de vorbă cu doamna Bogdana Bursuc, psihoterapeut, despre motivele care-i determină pe români să ceară ajutorul specialistului.


Care sunt principalele probleme pentru care vin românii la psiholog?

În primul probleme de anxietate, mai exact atacuri de panică, probleme legate de depresie sau de viața de cuplu și lucruri legate de copii. În general, vin tineri în jurul vârstei de 21-25 de ani, apoi sunt cei în jur de 35-40 de ani. Cei mai în vârstă sunt mai reticenți să treacă pragul cabinetului psihologic, iar dacă vin, o fac din dorința de a scăpa de o dependență.

Românii ajung la psiholog atunci când simt nevoia de o transformare sau trec printr-o experiență importantă, cum ar fi un divorț, o perioadă mai stresantă la serviciu sau o nemulțumire legată de locul de muncă. În general, trebuie să se întâmple ceva, iar principalul lucru care-i determină să caute ajutor este o stare emoțională proastă, după ce au încercat ei să-și revină sau au cerut sfatul prietenilor, dispoziția lor nu s-a ameliorat și atunci au decis să meargă și la psiholog. Dacă sunt în perioade în care trebuie să ia o decizie, vin să audă o părere imparțială.

Cât de adevărat este mitul că la psiholog ajung doar persoane care au probleme psihice?

Oamenii au început să fie mai deschiși și nu mai asociază psihologul cu o problemă de sănătate. De obicei, se raportează că „mă duc să discut cu cineva pentru că situația în care mă aflu este dificilă și eu nu pot să o gestionez, am nevoie de idei noi, deoarece tot ce am făcut până acum nu a funcționat și trebuie să discut cu un specialist ce să fac“. Ei nu se raportează ca la un control sau ca la un diagnostic, ci ca la o problemă de viață.

Foarte puțini se gândesc la o singură vizită când vin la psiholog, ci măcar la 2-3 ori, pentru ca psihologul să cunoască situația, să se facă înțeleși și să explice prin ce trec. Oamenii sunt diferiți. Unii preferă să vină la psiholog tocmai pentru a-și dovedi că nu au probleme psihice, alții gândesc invers și se întreabă cu ce-i pooate ajuta pe ei o discuție. Se confruntă cu atacuri de panică, cred că au nevoie de pastile și consideră că dacă merg la psihiatru problema lor se rezolvă cu câteva pilule. Însă, tratamentul cel mai eficient pentru atacurile de panică sau pentru depresie constă și în psihoterapie, pe lângă medicamente.

Este un fapt științific dovedit, iar psihologul sau medicul psihiatru, în funcție de unde se prezintă persoana prima dată, va ști dacă este sau nu nevoie de medicație. Pastilele diminuează simptomele, însă acestea sunt ca vârful unui iceberg, adică problema este tratată temporar. În momentul în care se intră într-o altă etapă a vieții sau se revine la vechile obiceiuri, simptomele pot reapărea.

Când este recomandată terapia în familie?

Membrii familiei influențează foarte mult dezvoltarea și simptomatologia persoanei în cauză. La copii, și părinții trebuie neapărat să fie consiliați. Se spune că atunci când un copil are o problemă, pacienții sunt de fapt părinții, pentru că modurile în care acționează copilului sunt generate și întreținute de modul în care părinții reacționează. Din acest motiv, și părinții trebuie să-și schimbe comportamentul.

Terapia în familie este recomandată și în situații în care o persoană are o problemă de sănătate mentală, iar ceilalți membri ai familiei îi întrețin aceste probleme, în sensul că o ajută prea mult, iar ea intră în rolul de bolnavă și are niște beneficii secundare. Atunci familia trebuie să înțeleagă cum trebuie să reacționeze și ce lucruri trebuie să schimbe.

Cum poate ajuta psihologul un cuplu?

Este importantă agenda cu care cei doi vin la ședințe. Dacă vin doar ca să le dea psihologul dreptate și să afle cine este de vină și cine nu, în cazul lor terapia nu o să funcționeze. De asemenea, dacă cer ajutorul doar pentru a-și demonstra că nu mai au nicio șansă, din nou terapia va fi fără rezultat. Foarte mulți ajung în cabinetele psihologilor după ani de probleme, tensiunile sunt vechi și vin ca o ultimă soluție, doar ca să spună că nu au apelat și la psiholog. Consilierea funcționează doar când realmente cei doi își doresc să salveze relația.

Terapia le dezvăluie care sunt nevoile lor emoționale și maniera în care răspund la nevoile emoționale ale celuilalt. De cele mai multe ori, în cuplu, noi nu mai vedem pădurea de copaci. Ne certăm de la o cană sau din cauza unei întârzieri, dar, la bază, fiecare dintre noi avem nevoia să ne simțim importanți și că ne putem baza pe persoana de lângă noi.

Trebuie să ne simțim iubiți și să avem încredere în parteneri. Foarte frecvent, noi nu îndrăznim să ne exprimăm de teamă să nu fim vulnerabili, să nu fim răniți și nu ne asumăm niște riscuri. Terapia de cuplu este un mediu securizat, în care cei doi sunt ghidați astfel încât să-și poată exprima nevoile, iar partenerul să poată să le cunoască și să răspundă la ele. Partenerii au adesea cele mai bune intenții, deoarece noi nu vrem să ne rănim între noi, ci greșim pentru că pur și simplu nu știm, iar celălalt nu ne ghidează și-i este frică să primească atât de mult de la noi și să-i fie bine.

Din ce cauză se apucă tinerii de fumat?

Motivul cel mai frecvent este faptul că-și imită părinții. Ei sunt expuși la comportamentul ăsta de mici, nu e ca și cum brusc sunt curioși sau găsesc soluția asta la vârsta adolescenței. Este o curiozitate care se creează deoarece văd foarte mulți adulți în jurul lor care fumează.

Părinții spun „lasă-mă să termin țigara și apoi ne jucăm“ sau „lasă-mă un minut să mă relaxez și după aceea te ajut la teme“ și atunci copiii primesc mesajele acestea. În același timp, li se spune „pleacă de aici, nu sta în fumul meu de țigară“ sau „asta e pentru oameni mari, nu pentru copiii“. Pe de o parte, ei văd adulți care fumează și o asociază cu o stare de bine, dar, pe de altă parte, pe ei nu-i lasă părinții și-i protejează ca și cum ar fi ceva periculos. La nivel cognitiv se naște un semn de întrebare. E ceva periculos, dar care este foarte plăcut? În momentul în care ating vârsta adolescenței, ei împrumută comportamentul părinților. Ajung să spună „sunt foarte stresat, am nevoie de o țigară“, iar acest discurs este specific adulților. Astfel, adolescenții vor să pară adulți și adoptă fumatul ca pe o metodă care-i face să pară mai interesanți în ochii celorlați.

Foarte importantă este expunerea lor ani și ani de zile la comportamentul de a fuma ca ceva care este util, plăcut și foarte adult. Un alt motiv care-i determină pe tineri să se apuce de fumat este dorința de apartenență la un grup. Dacă prietenii fumează, și el poate începe acest lucru pentru a nu se simți exclus. Încet-încet se instalează dependența. Dacă la început cred că pot renunța oricând la acest obicei, în timp nu vor mai avea control.

De ce nu este adevărată afirmația că te poți lăsa oricând de fumat?

Practic, renunțarea la fumat este posibilă atât timp când nu este instalată dependența, mai exact în primele luni la începerea acestui obicei. Nicotina este un drog, așadar poate da dependență. Există trei tipuri de dependență. În cea biologică înseamnă că nicotina ajunge la creier în 7 secunde, extrem de rapid. Acolo funcționează niște receptori și se descarcă dopamina, o substanță care oferă o stare de bine. Așadar, ori de câte ori voi dori să mă simt bine, voi simți nevoia să fumez, deoarece creierul meu devine într-un fel leneș. Acest lucru se numește efect neuro-adaptativ, adică eu mă simt bine doar dacă creierul meu va fi stimulat de nicotină. El nu va mai secreta dopamină în mod natural, așa cum era până atunci obișnuit.

Oamenii nu se mai pot regla emoțional și simt nevoia să fumeze. În momentul în care nu mai au aport de nicotină, intră într-o stare de sevraj. Aceasta implică o stare foarte neplăcută de irascibilitate, nervozitate, instabilitate, un disconfort general emoțional. Dependența înseamnă că, la un moment, dat îmi trebuie o cantitate mai mare de nicotină deoarece apare toleranța. Am nevoie de mai multă substanță pentru a ajunge la aceeași stare de bine. Aceasta este dependența biologică. Urmează două rădăcini de dependență psihologică. Eu fumez în funcție de activitățile vieții mele, adică mă trezesc dimineața, beau o cafea și fumez o țigară, apoi mă urc în mașină sau intru le metrou și îmi aprind o țigară, vorbesc la telefon și fumez. Practic, ori de câte ori facem activitățile acestea, voi simți nevoia de o țigară chiar dacă am fumat înainte și biologic organismul nostru este plin de nicotină. Este vorba de pofta de nicotină. Am terminat de mâncat și brusc mă apucă nevoie de o țigară.

Cealaltă rădăcină de dependență psihologică presupune faptul că eu m-am obișnuit ca fumatul să-mi fie ca suport emoțional. De exemplu, organismul nostru nu poate să deosebească starea de nervozitate și de agitație dată de sevraj de cea dată de emoția așteptării unui răspuns.  Ori de câte ori voi avea o emoție de acest gen, voi folosi țigara ca să mă calmez pentru că am învățat că, dacă fumez, starea aceasta trece. Astfel, dependența biologică și cea psihologică se întrepătrund. Este o dependență foarte dificil de controlat, deoarece fumatul a fost permis oriunde și oricând, iar voința nu mai ajută. Însă ce este voința? Sunt niște gânduri antifumat. Însă, mult timp, eu am avut gânduri pro fumat, „ce bine mă simt“, „ce-mi place“.

De-a lungul timpului, am trăit multe experiențe pe care le-am depășit mai ușor dacă fumam, iar dacă vreau să mă las de fumat trebuie să am gânduri negative despre țigări. Le am teoretic, dar ca experiență pe pielea mea nu le am. Oricât de multă voință aș avea, dacă nu am și această experiență negativă, e foarte greu să renunț. Cei mai mulți care vor să se lase de fumat sunt oameni maturi și se luptă deja cu efectele negative ale fumatului pentru că s-au îmbolnăvit cu tot felul de afecțiuni și se află sub tratament. Ei au și o experiență negativă a fumatului.

Cât de importantă este motivația de a te lăsa de fumat?

Motivația este diferită de voință. Prin voință eu identific niște beneficii ale renunțării la fumat și, mai mult decât atât, mă simt capabil că pot să o fac. Motivația implică o situație de viață în care renunțarea la fumat ar aduce un mare beneficiu. De exemplu, ești însărcinată sau vrei să aduci pe lume un copil, ai o operație de făcut, orice este prețios și vital pentru tine.

Și oamenii care spun că ei și-au propus să nu mai fumeze dintr-o zi și au reușit, în realitate, au avut o perioadă de pregătire înainte pe care nu împărtășesc. Ei s-au gândit, s-au răzgândit, au reflectat, au avut un conflict interior înainte să ia decizia. Ei nu povestesc acest drum, iar oamenilor li se pare că așa trebuie să fie, adică simplu. Însă lucrurile nu sunt așa de ușoare cum par la prima vedere.

Este mai simplu să te lași dacă te încurajează o persoană în aceeași situație?

Unele persoane nu au un spirit al competiției sau al parteneriatului, iar acest comportament poate avea și un revers. Dacă cealaltă persoană nu reușește să renunțe la fumat, nu mai încerci nici tu. Ce rost are să mă țin de treabă dacă celălalt deja a abandonat? Hai să mai trag un fum pentru că nu se întâmplă nimic. Mai sunt și persoane care nu sunt motivate neapărat de competiție, deoarece le este teamă de eșec. Tu te lași de fumat, dar eu nu reușesc.

Mulți nici nu spun de intențiile lor, deoarece anticipă un eșec și nu-și doresc ca lumea să spună „ai zis că renunți și iată că încă mai fumezi“. Preferă să țină totul pentru ca ei, ca mai apoi lumea să zică „dar nu mai fumezi?“.

Ce rol are rolul psihologul în procesul de renunțare la nicotină?

Terapia are un rol important în ceea ce privește dependența psihologică. Sunt oameni pe care-i ajută medicamentația, deoarece au o dependență biologică foarte mare, dar sunt și oameni la care dependența este redusă și problema este defapt dependența psihologică, iar plasturii sau medicamentele nu au aceeași eficiență. Sunt persoane care sunt deprimate sau se înfurie foarte frecvent și atunci fumează. Sunt exerciții practice și specifice pe care psihologul le poate recomanda, astfel încât să fie întreruptă această dependență psihologică în ziua în care pacientul se  decide să renunțe la fumat.

Este ca un fel de pregătire pentru ca persoana în cauză să știe ce are de făcut atunci când simte nevoia de o țigară, cum să răspundă la toate senzațiile care o să vină. Oamenii își doresc să ia o pastilă magică și să nu mai simtă efectele sevrajului, să le șteargă creierul și să nu mai simtă nevoia să fumeze. Renunțarea la fumat este un proces foarte dificil ca experiență, ca senzații fizice, deoarece presupune un disconfort.

Partea bună e că el este tolerabil, mai ales cu ajutorul medicamentelor în cazul sevrajului biologic. Cel psihologic este și mai ușor de depășit, mai ales că nu durează mult, ci primele 2-3 săptămâni sunt mai critice. Oamenii trebuie să se aștepte să fie dificil, deoarece fac o schimbare importantă. Trebuie să știe cum să tolereze acest disconfort, deoarece trebuie să treacă prin el, nu au altă variantă.

Cum poate ajuta familia un fumător?

Fumatul nu este un viciu sau un obicei. Dependența de nicotină este o boală cu un cod în diagnosticul problemelor de sănătate mentală, așa cum este și cea de alcool sau de narcotice. Este o boală cu criterii de diagnostic. Oamenilor nu le place să audă acest lucru, deoarece nu eram obișnuiți să ne uităm la fumat în acest fel, mai ales că era încurajat fumatul prin reclame.

Important este ca anturajul sau familia să nu-l bată la cap pentru că va fi un conflict care va aduce motive de ceartă în familie, iar, în final, persoana în cauză va fuma mai mult pe fond de stres. Ce trebuie să știe familia este că renunțatul la fumat este un proces interior prin care omul trebuie să treacă și durează până când acesta se va alinia emoțional, mental cu decizia de a renunța la fumat.

Un proces de renunțare la fumat durează chiar și 15 ani. De exemplu, o persoană fumează 5 ani liniștită, apoi aude în jur cum că fumatul dăunează grav sănătății, vede tot felul de poze cu efectele fumatului și începe să-și pună întrebări că poate nu o fi bine. Se decide să facă ceva și începe să le reducă sau să-și ia țigări mai slabe, mai subțiri, începe să le calculeze. Acesta este un comportament spre renunțare, dar asta nu înseamnă că se și lasă neapărat. Începe să se gândească mai mult la renunțat, se uită cu admirație la persoanele care s-au lăsat, poate au o tentativă să vadă cât pot sta fără țigară sau amână să-și cumpere imediat ce simt nevoia. Până să ajungă să fie deciși emoțional durează. Mental toată lumea vrea să se lase, dar nu este chiar atât de simplu.

CV
2005-2008: Institutul Internațional de Studii Avansate în Psihoterapie și Sănătate Mentală Aplicată, Cluj-Napoca, Psihoterapeut cognitiv-comportamental. Psihologie cognitivă, psihodiagnostic și instrumente de evaluare, tehnici de interventie comportamentala și cognitivă;
Masterat: „Psihologia sănătății și educația pentru sănătate”, Universidade de Minho, Braga, Portugalia, Psiholog clinician – Psihologia sănătății. Psihologie aplicată în domeniul medical;
Psiholog clinician principal şi Supervizor, autorizat de Colegiul Psihologilor din România;
Psihoterapeut cognitiv-comportamental specialist, autorizat de Colegiul Psihologilor din România;
Cabinet Individual de Psihologie – Mind Institute, www.mindinstitute.ro,www.
 

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »