Sanatatea ta / Tratamente »

Primul ajutor în caz de entorsă

Autor: Maria Stoica | 19 ianuarie, 10:15 | 1 comentariu | 577 vizualizari

O întoarcere forțată sau un pas greșit sunt de ajuns ca articulațiile noastre să aibă de suferit și să ne alegem cu o entorsă. Așa că, acest traumatism nu trebuie asociat doar cu activitățile sportive. Durerea, inflamația și dificultatea de a mișca membrul afectat sunt principalele semne care ne indică faptul că avem o entorsă. Este bine să știm ce să facem într-o astfel de situația. Așadar, iată care este primul ajutor în caz de entorsă!


Cunoașterea și aplicarea unor măsuri și proceduri simple de prim ajutor în caz de entorsă, în momentul  accidentului, pot reduce consecințele și pot chiar salva vieți.

Primul ajutor în caz de entorsă – imobilizează membrul afectat într-o poziție în care durerea nu se mai simte

Primul ajutor în caz de entorsă este foarte important. Uite care sunt pașii pe care trebuie să-i faci dacă cineva trece printr-o astfel de situație. Imobilizează membrul care prezintă dureri într-o poziție în care acestea nu mai sunt resimțite. Acest lucru se poate face prin bandajarea zonei respective, cât mai gros posibil, în așa fel încât articulația să fie blocată. Prin această procedură oasele nu se vor mai deplasa.

Dacă cel care trece printr-o astfel de situație are dureri foarte mari,  este indicat ca la nivelul zonei lezate să aplici o pungă cu gheață. Aceasta îl va ajuta să se simtă mai bine pentru că durerea va fi mult mai mică. În plus, procedând în acest mod se va preveni o eventuală tumefiere.

După ce s-a imobilizat partea traumatizata, se poate pune o atelă care are ca scop imposibilitatea efectuării mișcărilor la nivelul articulațiilor. Bandajul se va face peste atelă.

După ce ai acordat primul ajutor în caz de entorsă, mergi cu persoana în cauză la un spital pentru a-l vedea un specialist

După ce se fixează capătul pansamentului, următorul pas pe care-l faci este să imobilizezi membrul persoanei rănite. În situația în care traumatismul este la nivelul cotului sau al umărului, folosește un batic ori un fular, o fașă sau un cordon pentru menținerea membrului într-o poziție care să-i fie cât se poate de confortabilă victimei.

După ce ai acordat primul ajutor în caz de entorsă este obligatoriu ca persoana rănită să meargă să fie văzut de un medic. Doar în urma unui consult de specialitate și a unei radiografii, se va putea pune diagnosticul corect. Astfel, se poate interveni chirurgical sau membrul traumatizat poate fi pus în bandaj ghipsat.

Statisticele ne arată că în 90% din cazuri pacienții nu apelează la un medic atunci când suferă o leziune de acest tip. Însă, specialiștii ne avertizează că nu trebuie sărit acest pas, deoarece situația se poate agrava.

Cea mai cunoscută, dar și cea mai utilizată metodă de prim-ajutor în cazul unei entorse– folosită în momentul de față este așa-numita metodă R.I.C.E.. Acronimul provine din limba engleză: rest (odihnă, repaus), ice (gheață), compression (compresie), elevate (ridicare).

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Georgeta | 19 ianuarie 2016, 09:29
CEA MAI BUNA OPORTUNITATE A ANULUI! Oferim tuturor o posibilitate reala si extrem de avantajoasa de suplimentare a veniturilor, in timpul liber, cu un program foarte flexibil, fara obligatii de niciun fel. Asiguram instruire gratuita, asistenta pe parcursul activitatii si tot ceea ce e necesar pentru ca dumneavoastra sa castigati bani. Solicitati acum informatii la adresa de email:
stategeorgeta54@yahoo.ro
Adauga un comentariu »