Remedii naturiste / Puterea plantelor »

Plante care îți stimulează memoria

Autor: Dorina Novac | 13 februarie, 07:30 | 0 comentarii

Pierderile de memorie sau slăbirea memoriei este o problemă cu care se poate confrunta orice persoană, la orice vârstă. Ei bine, o memorie bună se poate obţine printr-un regim de viaţă sănătos, încercând diverse ceaiuri. 


Consumul de alimente sănătoase poate să îmbunătățească memoria. De asemenea, somnul de opt ore pe noapte, dar și remediile naturiste te vor ajuta să-ți îmbunătățești puterea de concentrare.
 
Salvia, eficientă în condiţii de stres 
 
Salvia are capacitatea de a amplifica memoria, dar și de a crește performanța intelectuală. De asemenea, planta are efecte benefice asupra creierului, nervilor şi sistemului endocrin, ameliorând puterea de concentrare în cazul persoanelor surmenate.
 
Ceaiul de salvie se prepară din 2 lingurițe de plantă uscată la 200 ml apă clocotită. Terapeuţii recomandă o cură cu infuzie de salvie, timp de două luni. 
 
Pelinul stimulează sistemul nervos

Deși pare o plantă banală, întâlnită la tot pasul, pelinul este cunoscut pentru virtuțile sale tămăduitoare, dovedindu-și eficiența în tratarea a numeroase afecțiuni. Pelinul stimulează sistemul nervos central, fiind recunoscut ca un tonic cerebral puternic. Infuzia se preparată din 25 g frunze la un litru de apă clocotită, câte o cană înainte de fiecare masă.
 
Rozmarinul echilibrează sistemul nervos
 
Ceaiul de rozmarin îmbunătățește memoria și echilibrează sistemul nervos. De asemenea, este recunoscut ca unul dintre cele mai eficiente remedii împotriva oboselii mentale. Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă uscată la 250 ml apă clocotită.
 
Află AICI de ce apar pierderile de memorie!
 
Menta îmbunătățește atenția
 
Ceaiul de mentă este mai mult decât o băutură aromată. Planta îmbunătăţeşte atenția, precum și memoria pe termen lung. Ceaiul se prepară din 2 linguriţe de frunze uscate mărunţite la o cană de 200 ml de apă clocotită şi se lasă să se infuzeze vreme de 10-15 minute. Se consumă cald şi are efect decongestionat, calmant şi antispastic.
 
Atenție!
 
Folosirea îndelungată a ceaiului de pelin poate duce la efecte secundare precum amețeli, insomnia, vărsături. De aceea, nu utilize acest ceai mai mult de 20-22 de zile. 
Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »