Psiho / Dezvoltare personala »

Metode simple să ai mai multă încredere în tine

Autor: Daniela Purcaru | 12 aprilie, 19:40 | 1 comentariu

Timiditatea și lipsa stimei de sine îți dau de furcă în unele situații? Nu ești nici primul, nici ultimul care se confruntă cu așa ceva, iar cei mai mulţi timizi care s-au schimbat, au deprins autocontrolul.


Schimbă punctul din care privești lucrurile

Pentru tine părerea celorlalți e importantă și faci tot posibilul să le faci pe plac multora, să nu existe nemulțumiri. E o povară prea grea și la final tot vei fi nemulțumit, pentru că nu poți merge la suflet tuturor. Detaşează-te puțin! Îți va fi mai bine dacă nu te mai judeci atât de aspru. Elimină ideea că părerile celor din jur despre tine contează mai mult decât cele proprii. Dacă tu ești mulțumit de tine, contează prea puțin ce spun alții.

Scapă de temeri

Încearcă să inspiri şi să expiri folosindu-ţi abdomenul, nu pieptul. În acest fel, îţi vei recăpăta calmul. Cei din jur te vor percepe ca pe o persoană încrezătoare. E o metodă bună în situaţiile în care te simți inconfortabil. Adesea, în astfel de cazuri stai adus de spate sau cu braţele încrucişate, respiri mai greu și te aștepți la ce-i mai rău. Îndreaprăţi coloana, respiră profund şi relaxează musculatura.

Renunță la situațiile confortabile

Ai mai multă încredere în tine dacă te expui mai des la situații în care nu te simți comod. Un exercițiu simplu pentru cei mai timizi este să întrebe o persoană  necunoscută cât este ceasul sau cum să ajungă într-un anumit. Treptat, nu li se va mai părea stresant să intre în vorbă cu cineva. Un alt exercițiu este să salute vecinii, colegii, privindu-i în ochi.

Citește și: Cum poți trata timiditatea


Gândește pozitiv

Fii primul tău susținător și gândește mereu că ai toate calitățile necesare ca să obții ce-ți propui.
Dacă te tentează să pui mereu răul înainte, încearcă să-ți vizualizezi reușita. Când mergi într-un loc necunoscut sau când trebuie să faci cunoştinţă cu persoane noi, imaginează-ţi că lucrurile vor merge foarte bine.
 

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Petronela | 13 aprilie 2018, 18:31
Bani online. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email [email protected]
Adauga un comentariu »