Actualitate »

Lipsa somnului afectează inclusiv genele

Autor: Claudia Georgevici | 26 februarie, 10:55 | 0 comentarii | 1502 vizualizari

Un somn mai scurt de şase ore pe noapte poate dezactiva activitatea unor gene care joacă un rol important în organism, este concluzia unui studiu recent.


Mai precis, este vorba despre genele implicate în procesul de „auto-reparare” şi de refacere.

Corpul uman depinde de genele care produc proteine cu rol în înlocuirea sau refacerea ţesutului afectat. Însă, după o săptămână de somn insuficient, activitatea acestor gene este serios afectată, au descoperit oamenii de ştiinţă de la Universitatea Surrey din Marea Britanie.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au monitorizat 26 de voluntari, care au fost împărţiţi în două grupuri. Timp de o săptămână, cei din primul grup au dormit mai puţin de şase ore, iar cei din al doilea grup au avut un somn de zece ore.

La finalul studiului, participanţilor le-au fost luate probe de sânge pentru a li se analiza impactul somnului asupra organismului.

La cei care au dormit puţin, s-a observat că a fost afectată activitatea a 711 de gene, printre acestea numărându-se cele implicate în metabolism, procesul inflamator, imunitate şi stres.

Pe termen lung, privarea de somn duce la apariţia problemelor de inimă şi la obezitate.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »