Sanatatea ta / Ce te doare »

De ce apare respirația urât mirositoare

Autor: Georgiana Rache | 06 august, 15:00 | 1 comentariu | 3334 vizualizari

În aproximativ 90% din cazuri, respirația urât mirositoare, cunoscută și ca halenă, este cauzată de bacteriile prezente în gură și dispare după un periaj corect. Devine îngrijorător când periuța și pasta de dinți nu rezolvă problema, căci poate ascunde o boală.


Afecțiuni dentare

Afecțiunile stomatologice se numără pe primul loc în topul bolilor care au drept simptom halena., potrivit medicilor. Așadar, dacă te confrunți cu această problemă, este indicat un consult  stomatologic.

Medicul este cel care va descoperi o eventuală carie, un abces dentar, cât și afecțiuni ale gingiilor, precum parodontoza și gingivita, care creează un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor. Și tartrul poate fi unua dintre cauze, de aceea este recomnadat un detartraj, cel puțin o dată pe an.

Infecții respiratorii

Mirosul urât al respirației poate fi cauzat și de sinuzită. Pneumonia, bronșita ori o simplă răceală sunt, de asemenea, afecțiuni care pot avea drept simptom halena.

O altă cauză poate fi și candidoza bucală, adică infecția mucoasei gurii cu ciuperca numită Candida albicans. În acest caz, pot apărea pete albicioase și senzații de arsură pe limbă, cât și un gust amar.

Afecțiuni ale stomacului

Un miros neplăcut al cavității bucale poate fi și semnul unor afecțiuni gastrice, precum ulcerul, sindromul colonului iritabil sau gastrita. În acest caz, este însoțit și de un gust acru în gură sau de senzația de usturime a limbii.

Un studiu al cercetătorilor japonezi de la Universitatea din Tokyo, a arătat că halena apare și la persoanele infectate cu bacteria Helicobacter Pylori, răspunzătoare de apariția ulcerului. 85% dintre pacienții participanți la studiu, care aveau această bacterie, prezentau halenă. Totodată, halena poate apărea și la persoanele care suferă de insuficiență renală și hepatică.

Menstruația

Nu în ultimul rând, și schimbările hormonale pot influența respirația. Așadar, respirația poate deveni urât mirositoare în perioada sarcinii, dar și în cea a menstruației, când estrogenul poate cauza modificări ale gingiilor. Acestea vor oferi un mediu mai favorabil dezvoltării bacteriilor.

Semn de diabet

O respirație cu miros asemănător celui de acetonă sau de mere acre poate semnala prezența diabetului. În loc de glucoză, organismul folosește grăsimi pentru producerea energiei. În urma dizolvării grăsimilor rezultă cetona, o substanță care se acumulează în organism și care dă și mirosul neplăcut respirației. Poate apărea și la persoanele care nu consumă suficienți carbohidrați, cât și în urma unui efort fizic puternic.

Și pastilele pot fi de vină

Și unele medicamente pot cauza episoade trecătoare de halenă, pentru că afectează secreția de salivă, responsabilă pentru curățarea gurii. Printre acestea se numără antibioticele, antihistaminicele ( pastilele folosite în tratatarea alergiilor) dar și medicamentele antidepresive.

Alte cauze posibile

- consumul prea mare de cafea
- fumatul
- igiena orală defectuoasă
- unele alimente consumate, precum usturoiul, ceapa, dar și produsele lactate
-obezitatea

Știai că…
…persoanele care respiră pe gură, în timpul somnului, sunt mai predispuse la halenă, din cauză că saliva scade în cantitate. Ele au gura mai uscată decât cele care respiră pe nas

 

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Nikol | 08 septembrie 2014, 05:25
Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: mariano_ghidia@yahoo.com
Adauga un comentariu »