Remedii naturiste / Problemele tale »

Cum scapi de durerile menstruale fără să iei medicamente

Autor: Maria Stoica | 22 martie, 17:25 | 0 comentarii | 1303 vizualizari

Mult timp au existat câteva zile pe lună când m-am gândit că cel care a creat Universul nu a fost prea drept cu femeile. Este vorba despre perioada ciclului menstrual, o perioadă în care aveam dureri groaznice de burtă.


Şi cum nu-mi place să iau medicamente (consider că repar ceva, dar stric altceva), multă vreme am suferit din această pricină. Însă, încă de acum vreo doi-trei ani, am găsit câteva soluţii naturale care chiar au avut efect.

În acest articol îţi voi spune şi ţie cum poţi să scapi de durerile menstruale apelând la câteva leacuri pe care poţi să le preapari în casă şi care s-au dovedit a fi foarte eficiente:

1. Ceaiul de ghimbir

Este unul dintre cele mai bune remedii pentru durerile menstruale.  Ghimbirul diminuează secreţia de prostaglandins, compus hormonal responsabil de inducerea durerii.  Ca să prepari un astfel de ceai îţi trebuie o bucăţică ghimbir proaspăt. Aceasta se răzuie într-o ceaşcă cu apă fierbinte. Nu se bea îndulcit!

2. Apa fierbinte

Este cea mai la îndemână soluţie pentru a scăpa de durerile menstruale şi foarte eficientă. Iată ce trebuie să faci: pune într-o sticlă de doi litri apă fierbinte (nu doar călduţă, e ok să aibă o temperatură mai ridicată, însă nu trebuie nici să exagerezi; apa trebuie să fie atât de fierbinte cât poate suporta corpul tău.

Apoi, pune sticla pe abdomenul tău. Nu o lăsa şi atunci când apa se răceşte. Imediat ce simţi că are o temperatură mult mai scăzută decât la început, schimbă apa. Ai să vezi că după 15 - 20 de minute durerile o să se amelioreze.

3. Ceaiul de muşeţel

Acesta este un leac extrem de eficient atunci când durerile menstruale ne dau dureri de cap. Şi asta se datorează proprietăţilor antispasmodice. Ceaiul de muşetel se poate bea (o cană în momentul în care încep să apară durerile) sau se poate adăuga în apa din cadă (un litru la o cadă cu apă fierbinte).

4. Masajul abdominal

De asemenea, şi masajul abdominal te poate ajuta să scapi de durerile menstruale sau măcar să le diminuezi. Iată cum se face: trebuie să-ţi pui mâinile pe abdomen şi să faci mişcări circulare cu o apăsare foarte uşoară, în direcţia acelor de ceasornic. Timp de şapte – zece minute. După aceea, cu siguranţă te vei simţi mai bine.

5. Aromaterapia

Şi cu ajutorul aromaterapiei poţi învinge rapid durerile abdominale. Amestecă 3 – 4 picături de ulei de lavandă, 3 picături de ulei esenţial de muşeţel, 1 picătură ulei de ghimbir, 15 ml ulei de jojoba şi 15 ml ulei de migdale dulci. Cu acest mixt îţi masezi uşor abdomenul. Cu siguranţă durerile vor dispărea rapid.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »