Remedii naturiste / Terapii complementare »

Cum să scapi de nodulii la sân într-o lună

Autor: Ionela Croitorescu | 16 februarie, 14:35 | 22 comentarii | 54230 vizualizari

Mastoza fibrochistică, numele medical al nodulilor mamari, afectează aproape 60% din femeile adulte. Până la operaţie, există variante mai blânde, cum sunt leacurile pe bază de zmeur, arin alb, lemnul lui Avram sau de ciuboţica-cucului.

Mastoza fibrochistică apare cu o frecvenţă crescută la femeile cu vârsta între 30 şi 50 de ani.

Există şi femei (un număr mic, ce-i drept) la care această afecţiune este asociată cu un risc crescut de evoluţie spre malignitate.

În general, mastoza chistică se poate manifesta prin simptome deranjante, cum sunt pruritul în regiu­nea areolară, durere surdă şi sensibilitate a sânilor, precum şi senzaţia de greutate mamară.

Când simptomele devin greu de suportat, iar chisturile - vizibil mari, medicul poate recomanda extirparea lor.

Specialiştii în terapiile alternative spun că există soluţii blânde, care nu afectează structura sânului şi care pot elimina intervenţia chirurgicală.

Tratamentul este personalizat

Remediile ayurvedice sau cele din produsele stupului pot duce la ameliorarea simptomatologiei şi la reducerea nodulilor sau a chisturilor mamare chiar din a patra săptămână de tratament, spune specialistul nostru, dr. Cristina Răduţă, medic specialist medicină de familie, cu competenţe în ayurveda, apifitoterapie şi în acupunctură.

Tratamentul, care poate fi urmat în cabinetele de terapii alternative, este personalizat, de aceea n-o să oferim reţete universale.

Principiile terapiei alternative sunt însă aceleaşi la toate pacientele.

Astfel, specialiştii folosesc formule ayurvedice complexe (precum kanchanar guggul, bridhihar vati, triphala), dar şi reţete personalizate din plante indiene (kutki, guduci, neem) ori din plante româneşti (năprasnic, coada-şoricelului, traista-ciobanului, ciuboţica-cucului).

Dintre produsele apiterapice, cele care s-au dovedit eficiente sunt pe bază de tinctură de propolis.

Femeile care au noduli sau chisturi la sân pot avea beneficii importante şi pot renunţa la tratamentul hormonal prescris şi în urma terapiei cu produse gemoterapice (remedii din mlădiţe de zmeur ori de arin alb).

Care remediu funcţionează cel mai bine, cu ce alte terapii se poate combina – asta va decide specialistul în terapii alternative.

Remedii cu efect antitumoral

Terapiile alternative au efect antitumoral, stimulează circulaţia limfei şi procesul de detoxifiere.

În acelaşi timp, tratamentul naturist are şi efect depurativ, antioxidant, de stimulare a rezistenţei organismului şi a procesului de regenerare celulară.

Specialistul în terapii alternative spune că este foarte important ca pe toată perioada tratamentului să se administreze şi protectoare hepatice şi hepatostimulatoare.

Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte

Dr. Cristina Răduţă, medic specialist medicină de familie competenţe în ayurveda, apifitoterapie şi în acupunctură Centrul de Sănătate O&D, Bucureşti

Femeile cu noduli trebuie să evite grăsimile

Pe lângă remediile naturiste, dieta este deosebit de importantă.

Aş enumera câteva categorii de produse care trebuie evitate: grăsimile, cofeina şi derivatele acesteia (băuturile de tip cola, cele energizante), ciocolata, cacao.

Trebuie evitate fumatul şi alcoolul. La fel de importantă este şi reducerea consumului de sare, zahăr şi de proteine animale.

Dieta recomandată este cea alcalină, constituită în special din legume şi din fructe (70% din totalul alimentelor) şi trebuie îmbogăţită cu un aport corespunzător de acizi graşi nesaturaţi.

Accentul se pune şi pe hidratarea corectă, în scopul îmbunătăţirii procesului de detoxifiere a organismului.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Camelia | 17 octombrie 2012, 16:37
va rog un ajutor
sunt stata operata carcinom papilar tiroida din 2008,totul e bine ,in urma cu 2 ani am,inceput sa am fibroadenoame in ambii sani,la dreptul am si analizeleun chist impur de 5 mm ce satationeaza de 1 an,analizele de sange sunt normale,doar colesterol marit 224,diabet 107am urmat un tratament naturist cu tataneasca si argila,in urma caruia au disparut vreo 4 fibroadenomide cca1cm,acum nu sunt in tara dar mi as dori un sfat ce as putea urma,am 44 ani ,ciclu regulat,abundent cu cheaguri,cum sa urmez un tratament pe baza de tinctura de propolis?multe multumiri
2 Postat de: Bragaru Maria Monica | 21 octombrie 2012, 11:49
am 37 de ani si am un nodul la san de aproximativ 10 ani,in tot acest timp,nu am facut niciun fel de tratament in afara de cateva fiole de mladita de zmeur.problema este ca nu ma deranjeaza,nu doare decat cu cateva zile inainte de inceperea menstruatiei.credeti ca am un nodul canceros?
3 Postat de: Loredana | 03 noiembrie 2012, 16:07
Mergi la medic si nu-ti mai permite sfaturi de la cineva pe care nu cunosti ,si din inconstienta se joaca cu sanatate altora .Eu daca iti spun acum sa bei zeama de varza ta chiar asta o sa faci in urmatorul moment.Am avut ocazia sa-i plang de mila unei cunostinte,s-a luat dupa toate sfaturile celor de pe net si a aplicat povestile altora ,iar acum are cancer malign cu recidiva,in urma cu cativa ani avea un simplu nodul pe care la neglijat ,se plictisise de tratament iar acum moare de naiva ce a fost.Inca o data te rog sa mergi la un medic bun,ex.DR BLIDARU DE LA MEDSANA BUC,ilgasesti si la institutul oncologic Fundeni dar mai bine sa nu ajungi pe acolo pt. ca te imbolnavesti mai rau.Imi cer scuze daca am fost prea dura dar asta meriti.
Sanatate!!!!!
4 Postat de: Maria | 01 decembrie 2012, 17:34
buna ziua!Am si eu un nodul la sanul stang de 2 cm toti doctori mau trimis la operatie .Ce sa fac?Nu stiti un tratament?Nodulul este dur.Astept raspunsuri.
5 Postat de: Elena | 13 ianuarie 2013, 00:22
buna fetelor si eu am fost diagnosticata cu mastoza fibrochistica cu noduli benigni ptr miau facut biopsie in italia fac tratament cu mastodynon de 1 luna jumate dar am niste dureri groaznice nu stiu ce sa mai iau daca stiti ceva naturist va rog sa imi lasati un mesaj sanatate multa la toate
Pagina comentarii: 
Adauga un comentariu »