Sanatatea ta / Ce te doare »

Cum să obții un zâmbet sănătos cu ajutorul fațetelor

Autor: Ramona Liță | 21 aprilie, 10:00 | 0 comentarii | 473 vizualizari

Cuvântul fațadă...provenit din limba franceză, indică una din părțile exterioare ale unei clădiri, situată frontal. Fațada unei clădiri este cea mai importantă parte a acesteia, pune bazele designului și este primul lucru asupra căruia se îndreaptă atenția trecătorului. Dar cum ar fi să putem să reconturăm designul ”fațadei” danturii noastre...


Zâmbetul este una dintre cele mai importante arme la care poți să apelezi pentru a avea mai multă încredere în tine. Ce sunt fațetele și cum te pot ajuta să ai un zâmbet sănătos te informează medicul stomatolog Alexandra Diroescu.

Fațetele din porțelan sunt printre cele mai răspândite și folosite modalități de a obține un zâmbet mai plăcut și mai frumos. Ele pot corecta probleme de poziție, formă, mărime și culoare. Sunt atât de apreciate datorită intervenției minime ce se realizează asupra dinților, chiar și de 0,3 mm și aceasta numai de la nivelul feței exterioare. Deși au limitele lor, tot rămân pe locul intâi în topul preferințelor pacienților care doresc o îmbunătățire a zâmbetului.

Citește și: Sfaturi pentru prevenirea cariilor

Porțelanul dentar este biocompatibil și spectaculos în imitarea perfecțiunii dentare. Tehnologia avansată de prelucrare alături de talentul artistic al tehnicianului dentar duc la adevărate opere de artă. El poate oferi estetică și rezistență în același timp, chiar și la grosimi foarte mici de 0,3 mm. Porțelanul este o sticlă la origine, rezistentă dar casantă. De aceea trebuie evitată plasarea presiunilor anormale asupra lor ca mușcatul din alimente dure, obiceiuri vicioase de ros sau încleștarea dinților.

Cum ne ajută?

Fațetele din porțelan sunt o soluție excelentă pentru corectarea spațiilor mici și medii dintre dinți, probleme minore de poziție ca ușoară rotație, înclinare sau avansare, modificări de culoare, contur neregulat sau formă ce nu respectă idealul, dinți scurți, tociți sau ciobiți.

Ce trebuie să știm înainte de a apela la ele

Fiind vorba despre o structură fină și delictă are și limite. Sunt situații în care fără un tratament ajutător ortodontic, parodontal, chirurgical sau terapeutic, modificările pe care fațetele trebuie să le aducă zâmbetului sunt prea mari și depășesc posibilitățile lor (înghesuire majoră, probleme gingivale, fracturi mari, contacte problematice ale mușcăturii).

Înainte de a începe tratamentul cu fațete, trebuie să știm exact unde vrem să ajungem. De aceea se face o simulare a viitorului zâmbet, computerizat sau fizic pe un model al dinților actuali. Acesta ajută atât la definitivarea aspectului final, cât și la realizarea unor lucrări provizorii pe perioada desfășurării tratamentului.

Află cum îți influentează dantura neîngrijită sănătatea AICI

Pot fi considerate reversibile?

Prepararea dinților pentru fațete poate fi minimă, începând cu 0,3 mm sau deloc, așa numitele fațete ”noprep”. Cu toate acestea, chiar și fără preparație, ele se fixează cu un adeziv foarte puternic ce poate fi îndepărtat numai prin frezare. Deci o minimă modificare asupra dinților există și nu le putem considera reversibile.

Prepararea dinților se face sub anestezie locală, pentru confortul pacientului și este urmată de aplicarea unor lacuri protectoare și a unei lucrări provizorii. Timpul necesar realizării acestor fațete este de aproximativ o săptămână, în funcție de complexitatea situației.

Culoarea este constantă în timp?

Porțelanul dentar este foarte stabil din punct de vedere al culorii. Ea nu se modifică pe toată perioada cât fațetele se află fixate pe dantura ta. În schimb culoarea dinților vecini se poate modifica dacă vei fuma sau vei consuma cafea si vin roșu în exces.

Modalități de întreținere

Periajul clasic sau cu periuța electrică, dușul bucal și/sau ața dentară folosite în mod normal sunt suficiente pentru evitarea problemelor ulterioare. Dacă te știi frecător de dinți în timpul somnului, anunță-ți medicul stomatolog și el va face o gutieră de protecție pe timpul nopții. Iar dacă vei merge regulat la control, vei preveni orice problemă gingivală. O alimentație echilibrată fără zahăr concentrat te va proteja și de apariția cariilor.

Dr Alexandra Diroescu, București

Medic Stomatolog, Specialist în Implantologie

Contact :0721805239

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »