Remedii naturiste / Puterea plantelor »

Cum să calmezi în mod natural arsurile la stomac

Autor: Cristina Popescu | 25 ianuarie, 13:25 | 1 comentariu | 4238 vizualizari

Aproape 20% din populaţia mondială suferă de arsuri la stomac, arată statisticile. Alimentaţia dezechilibrată, anumite medicamente, stresul şi fumatul sunt câteva dintre cauzele arsurilor la stomac.


Articole similare:

De obicei, arsurile la stomac sunt declanșate de mâncare și se produc atunci când acidul din stomac intră în tubul digestiv, arzând partea din spate a gâtului. Astfel, durerea puternică poate radia în piept, mergând din spatele sternului până în gât.

Arsurile la stomac pot fi însoțite de stări de greață sau flatulență, în timp ce disconfortul poate dura până la două ore.

Însă, dacă suferi de indigestie de cel puțin două ori pe săptămână, atunci este posibil să ai ceea ce medicii numesc boala de reflux gastroesofagian. Această boală nu trebuie în niciun caz ignorată, simptomele ei incluzând arsuri la stomac dureroase, dificultăți la înghițire, tuse persistentă, salivare crescută, răgușeală cronică, regurgitare și uneori dureri în piept. Boala trebuie tratată în mod corespunzător, întrucât acidul coroziv din stomac poate eroda treptat căptușeala delicată a esofagului, proces care este legat de cancerul esofagian.

În acest caz, este recomandată schimbarea dietei (și evitarea alimentelor care produc arsuri la stomac), alături de remediile naturiste care pot controla problema arsurilor.

Iată, așadar, câteva remedii eficiente pentru calmarea arsurilor la stomac!

Ceaiuri de gălbenele, mușețel sau salcâm

Atunci când ai arsuri, în locul calmantelor din farmacie, poţi apela cu încredere la remediile din muşeţel. Prepari infuzia din muşeţel adăugând o lingură de flori la o cană cu apă clocotită. Lasă cana acoperită timp de 15 minute, după care poţi bea câte 2-3 căni pe zi.

Şi infuzia obţinută din salcâm este indicată pentru a calma aciditatea gastrică. Adaugă o lingură de flori uscate de salcâm la o cană cu apă fierbinte, după care bea câte 3 căni de infuzie pe zi, timp de 1-2 săptămâni.

De asemenea, ceaiul de gălbenele este indicat în caz de arsuri la stomac, deoarece calmează mucoasa stomacului. Pentru prepararea ceaiului de galbenele aveti nevoie de 40 g planta la 1 litru de apa rece. Amestecul se fierbe aproximativ 15 minute, dupa care se filtreaza si se beau cel mult 3 cani pe zi, maximum 2 saptamani. Cura se reia doar dupa 6 saptamani.

Remedii la fel de eficiente pentru arsurile la stomac sunt şi ceaiurile de lemn-dulce şi busuioc. Pentru preparea ceaiului de lemn-dulce aveţi nevoie de 1-2 linguriţe de rădăcina rasă care se lasă la macerat într-o cană cu apă rece, timp de 12 ore. Se bea o cană pe zi, timp de 3-4 săptămâni.

Ceaiul de busuioc se bea la sfârşitul fiecărei mese, nu mai mult de o ceşcuţă. Acesta se prepară din 30 g plantă şi 1 litru de apă fiartă. Ceaiul se lasă la infuzat 10 minute, după care se filtrează şi se bea.

Suc proaspăt de cartof sau morcov

Pentru a scăpa de arsurile stomacale, mai poţi încerca şi sucul proaspăt de cartof, fie coaja pisată de ou, pe care le iei dimineaţa pe stomacul gol. Mai poţi încerca sucul de aloe vera şi cel de morcov (ambele câte 2 linguriţe pe zi).

Cură cu aloe vera

Durează trei luni. Se combină un litru de aloe vera gel cu 20 grame de turmeric (şofran indian). Se consumă două linguri dimineaţa şi seara, înainte de masă.

Prevenirea și tratamentul arsurilor la stomac

Sunt de evitat cafeaua, alcoolul, bomboanele de mentă, ciocolata, ceapa şi produsele din roşii, alimentele puternic condimentate, grase sau acide.

Dacă bauturile şi alimentele iritante fac parte din meniu, mâncaţi doar porţii foarte mici. Pentru a elimina disconfortul, beţi băuturile între mese în loc să le beţi la masă. În plus, rămâneţi în poziţie ridicată până la o oră după masă şi nu mâncaţi cu două sau trei ore înainte de culcare.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Georgiana | 25 ianuarie 2016, 11:54
Bani cat mai repede! Cel mai ușor și mai consistent sistem de făcut bani repede! Simplu, eficient si cu totul... revolutionar! Oferta este noua si nu seamana cu nimic din tot ceea ce ai intalnit pana in prezent! Trebuie doar sa vezi despre ce e vorba! Acum! Cere detalii cu textul "info" la adresa de email: georgianastoica2015@yahoo.com
Adauga un comentariu »