Familia ta / Copii »

Cum îți înveți copilul să mănânce moderat și „cu cap“

30 martie, 11:55 | 1 comentariu | 409 vizualizari

Copiilor le impui cu greu limite, însă Maryann Jacobsen, cercetător și nutriționist american, a descoperit câteva soluții prin care te ajută să-ți înveți copilul să mănânce moderat.


Articole similare:

Una dintre cele mai mari greșeli din viața mea a fost să cred că odată ce ești slab, rămâi pentru totdeauna așa. A fost motivul pentru care nu am impus prea multe reguli la masă nici mie, nici copiilor.

Asta pentru că, mulți ani la rând, puteam mânca toate trei oricât și orice, fără să ne îngrășăm. Vârsta (în cazul meu) și schimbările hormonale (în cazul fetiței celei mari) și-au spus până la urmă cuvântul și, aproape peste noapte, ne-am trezit amândouă cu probleme de greutate.

Așa că m-am bucurat foarte tare când am dat peste sfaturile nutriționistei – doctor în științe – Maryann Jacobsen, care pledează pentru moderație în obiceiurile alimentare la orice vârstă și care ne explică cum putem transforma copilul dintr-unul care se hrănește haotic într-unul care se bucură de mâncare, dar o face “cu cap”.

Trebuie să mănânce cu plăcere

Nici prin cap să nu-ți treacă, atunci când îi pui ceva în farfurie, să-i argumentezi că îi servești acel aliment pentru că e sănătos. Pentru el, tinerețea și sănătatea sunt veșnice la această vârstă, nu poate face corelații între stilul alimentar din copilărie și repercusiunile de care se va lovi ca adult.

Copilul trebuie să se bucure de ce vede în farfurie, dar și de gustul hranei. Hrana sănătoasă nu-l va ajuta prea mult dacă nu e savuroasă. Dimpotrivă, îi va schimba starea de spirit și, odată cu ea, sănătatea va avea de suferit, pentru că în aceste condiții scade capacitatea organismului de a absorbi nutrienții din alimente.

Secretul stă în cantitate

Prea mult sau prea puțin transformă hrana în otravă pentru organism. Sub nicio formă nu-l priva de grăsimi – ele sunt esențiale în creștere și pentru funcționarea sistemului imunitar la capacitate optimă.

Cei care se hrănesc moderat înțeleg că alimentele bogate în grăsimi consumate în cantități mici și din când în când nu fac la fel de rău ca acelea mâncate frecvent, în cantități uriașe. Nu-l învăța să-i fie frică de mâncare. Nici măcar zahărul consumat în cantități moderate nu este toxic pentru persoanele sănătoase. Altfel, toate alimentele de care abuzezi sunt dăunătoare – chiar și apa!

Citește continuarea articolului pe totuldespremame.ro

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Estera | 30 martie 2016, 10:49
Lucreaza de acasa! Esti o persoana care vrea sa castige bani online? Nu ai loc de munca? Ai datorii si nu mai stii cum sa scapi de ele? Sau vrei doar niste bani in plus, pe care sa-i castigi in timpul tau liber? Aici este ceea ce cauti! Simplu, rapid, clar si eficient! Totul e pregatit pentru tine! Trebuie doar sa ne cauti la adresa de email: butterfly.fotball@yahoo.com
Adauga un comentariu »