Actualitate »

Copiii vor avea parte de două consultaţii stomatologice gratuite pe an

Autor: Raisa Cristea | 17 martie, 15:15 | 2 comentarii | 200 vizualizari

Copiii cu vârsta de până la 18 ani pot beneficia de o consultaţie de medicină dentară gratuită la fiecare 6 luni, faţă de 12 luni, cum este în prezent, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, document care mai cuprinde o serie de noutăţi prinse în noul contract-cadru pentru anii 2016-2017.


Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotărâre, pachetele de servicii medicale şi Contractul-cadru privind reglementarea condiţiilor acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017.

„Actul normativ conţine elemente de noutate, introduse în scopul creşterii accesului la serviciile medicale atât pentru persoanele care pot dovedi calitatea de asigurat, cât şi pentru cei care nu pot dovedi această calitate. La nivelul asistenţei medicale de medicină dentară, pentru copii cu vârsta de până la 18 ani se acordă o consultaţie la 6 luni, faţă de o consultaţie la 12 luni, cum este în prezent. De asemenea, s-a introdus serviciul obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei“, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului citat de Mediafax.

La nivelul asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile clinice, în cadrul procedurilor diagnostice de complexitate medie au fost introduse electromiograma şi evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii, iar în cadrul procedurilor terapeutice/tratamente medicale complexe a fost inclus tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Simona | 17 martie 2016, 23:30
Castiga bani online in timpul tau liber. Pentru detalii solicita informatii la adresa de email: dcs08man@yahoo.com
2 Postat de: Oly | 18 martie 2016, 09:25
Colaborare sigură pentru cei interesati de castiguri suplimentare! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie imediat, acum, de colaboratori din toate localitatile tarii, pentru o activitate simpla, in timpul liber sau full-time, la alegere, cu castiguri imediate, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna. Atentie, cerem seriozitate maxima! Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: oly10056@gmail.com
Adauga un comentariu »