Stil de viata&dieta / Nutritie »

Ce beneficii are zeama de murături

Autor: Sorina Severin | 28 ianuarie, 09:00 | 1 comentariu | 1405 vizualizari

Dacă murăturile completează masa în sezonul rece, zeama acestora este un adevărat elixir pentru sănătate. Prevenția apariției celulelor canceroase, stimularea digestiei și întărirea imunității sunt doar câteva dintre beneficiile acesteia.


Zeama de murături se obține în urma procesului de fermentație naturală și astfel este îmbogățită cu acizi lactici, probiotice, precum și cu vitaminele A, B1, B2, B6 și B9, cunoscută și sub denumirea de acid folic.

În această categorie intră doar murăturile preparate doar din apă și sare, făcute în casă, nu și cele care au în compoziția lor oțet.

Crește rezistența organismului la boli

Întrucât  conține multă vitamina C, zeama de murături este recomandată celor care au sistemul imunitar slăbit.

Acidul lactic din compoziția acesteia ajută la asimilarea proteinelor și a fierului. Astfel, întărește organismul și-l ajută să combată virusurile și bacteriile care declanșează bolile specifice sezonului rece.

Stimulează sistemul digestiv

Zeama de murături este sursă de probiotice, care au rolul de a proteja flora intestinală. Din acest motiv este recomandată persoanelor care urmează tratamente, în special cu antibiotice. În plus, îmbunătățește tranzitul intestinal, previne balonarea și senzația de preaplin după masă.

Previne cancerul și infecțiile respiratorii

Datorită conținutului de antioxidanți, zeama de murături împiedică declanșarea infecțiilor. Pentru a preveni dezvoltarea tumorilor canceroase la colon sau la colul uterin este recomandată zeama de la gogonele. În același timp, răgușeala și durerile de gât pot fi combătute dacă bei câte o cană de zeamă de murături diluată cu apă, de 3 ori pe zi, până la ameliorarea simptomelor.

Pont

Medicii recomandă prepararea murăturilor cu apă rece, nu cu apă fierbinte, deoarece astfel nu se pierde conținutul de vitamina C.

Cui îi este contraindicată

Deoarece conservarea murăturilor are loc prin adăugarea unei cantități însemnate de sare, zeama acestora nu este recomandată persoanelor care au probleme cu retenția de apă, celor hipertensive sau care se confruntă cu afecțiuni ale rinichilor. Este contraindicată și celor care suferă de ulcer gastric sau afecțiuni hepatice.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Lupsa | 30 ianuarie 2017, 13:21
Oferta utila: bani la domiciliu. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre:[email protected]
Adauga un comentariu »