Remedii naturiste / Puterea plantelor »

Cătina și cicoarea tratează bolile tiroidei

Autor: Alina Corneanu | 19 aprilie, 08:15 | 0 comentarii | 8389 vizualizari

Depistate la timp, afecţiunile glandei tiroide pot fi vindecate. De mare ajutor sunt tratamentele naturale, cum sunt uleiul de cătină și infuzia de cicoare, care pot fi folosite ca atare sau combinate cu medicamente.

Ulei de cătină, de trei ori pe zi

Uleiul de cătină este indicat pentru creşterea imunităţii, oprirea dezvoltării celulelor canceroase, dar şi în tratarea afecţiunilor endocrine.

Pentru a prepara uleiul de cătină, ai nevoie de un kilogram de fructe, pe care le speli bine cu apă, după ­care le zdrobeşti cu o lingură de lemn într-un vas emailat sau de sticlă.

Strecori sucul obţinut printr-un tifon, după care-l laşi 24 de ore la temperatura camerei, însă fără a acoperi etanş vasul.

Pelicula de culoare mai deschisă care se va obţine la suprafaţă este uleiul de cătină.

Pentru prevenirea și tratarea problemelor glandei tiroide, poţi lua câte 20 de picături, de trei ori pe zi, timp de o lună.

Se pot face câte 2-3 cure  pe parcursul anului. Uleiul îl poţi procura şi de la magazinele cu produse naturiste, sub formă de capsule. Poţi lua 1-2 capsule, de trei ori pe zi, timp de o lună.     

«Cafeaua» care  tratează tiroida

Remediile pe bază de cicoare (un înlocuitor al cafelei) au efecte benefice în eliminarea toxinelor, stimularea funcţiilor ficatului şi în tratarea problemelor tiroidiene.

Poţi încerca infuzia, din două linguriţe de rădăcină sau de flori adăugate la o cană cu apă clocotită. Bea ulterior două căni pe zi, timp de două săptămâni.

Roiniţa, leac în hipertiroidism

Cunoscută în popor şi sub numele de melisă, roiniţa este un ingredient-minune în tratamentul hipertiroidismului. Extractele din roiniţă inhibă ­acţiunea hormonului tiroidian.

Prepară o infuzie de roiniţă, adăugând 1-2 linguri de frunze uscate la o cană cu apă fierbinte. ­

După răcire, poţi bea câte 1-2 căni pe zi, după mesele principale ale zilei. Poţi urma tratamentul între 4-6 luni.

Mai multe detalii în emisiunea de pe B1 TV, „B1 Viaţa e frumoasă!”, prezentată de Mihai Jurca, de pe 9 septembrie, de la ora 11.30.

Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte

Dr. Cristina Pavel, medic medicină generală, competenţe apifitoterapie, Centrul Raphael Medica, Bucureşti

Salvia, un alt remediu tiroidian

Pentru problemele tiroidiene, sunt indicate în general produsele obţinute din sânziene, salvie şi cele din coada-şoricelului.

Din infuzia de salvie se beau zilnic 2-3 căni. Mai este recomandată şi gargara cu infuzie de salvie, dar şi capsulele cu extracte naturale din magazinele naturiste.

Pacientul trebuie să ştie că tratamentul pentru problemele tiroidiene este personalizat. În cazul deficienţei de iod, poate fi prescris tratamentul pe bază de alge.

Pentru afecţiunile diagnosticate într-un stadiu mai avansat sau pentru cele cu complicaţii, trebuie cerut sfatul medicului. 

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »