Remedii naturiste / Problemele tale »

Când e nevoie de tratament pentru vorbitul în somn

Autor: Dorina Novac | 22 august, 16:00 | 0 comentarii | 383 vizualizari

Ți s-a spus că uneori rostești cuvinte sau fraze atunci când dormi?  Deşi este un fenomen inofensiv, poate fi deranjant pentru cei din jur. Află ce înseamnă vorbitul în somn și care sunt posibilele cauze și pericole ascunse ale acestui simptom bizar.


Vorbitul în somn este o tulburare care apare în general, la 50% din copii și la 5% din adulți. Un astfel de episod nu durează mai mult de 30 de secunde și nu se pot experimenta mai multe episoade pe parcursul unei singure nopţi. De obicei, cei care vorbesc în somn par a vorbi cu ei înșiși, iar alteori par să poarte conversații cu alții.

Vorbitul în somn nu este dăunător și nu prezintă repercusiuni pentru corp, dar poate deveni deosebit de iritant, atât pentru persoana care are aceasta tulburare, cât și pentru cei din jur.

Posibile cauze ale vorbitului în somn

Oamenii de știință consideră că acest fenomen nu are neapărat legătură cu visele din timpul nopții și că se poate manifesta în orice stadiu al somnului. Apare, de obicei, de la sine și este inofensiv, dar alteori poate semnala o tulburare gravă de somn sau a stării de sănătate.

Ca în cazul multor tulburări de somn, de vină poate fi stresul, depresia, anumite medicamente, febra, oboseala sau alcoolul. De asemenea, acest comportament neobișnuit în timpul odihnei pare să fie transmis genetic, întrucât apare de la o generație la alta.

E bine să trezeşti un om care vorbeşte în somn?

Trezirea bruscă din somn poate avea câteva efecte nedorite: poate să provoace stări de panică, confuzie sau agitație, iar persoana în cauză s-ar putea să nu recunoască imediat persoanele din jurul lui și astfel să reacționeze agresiv. În funcţie de gravitatea problemei, trebuie consultat un medic. Acestea pot fi și simptomele unor afecţiuni mai grave, epilepsia.

Află AICI care sunt tratamente naturiste pentru coșmaruri!

Ceea ce spune în somn cel care suferă de această tulburare poate fi complet nesemnificativ şi iraţional. Uneori e ceva legat de experienţele din timpul zilei. Decodarea poate fi imposibilă şi de cele mai multe ori, total inutilă.

Tratament pentru vorbitul în somn

Vorbitul în somn are foarte rar nevoie de tratament. Numai în cazurile foarte grave, care sunt puține la număr, trebuie apelat la un medic care să te ajute să identifici problema.

Nu există niciun mod de a opri frecvența vorbitului în somn, dar evitarea stresului ar putea ajuta.

De asemenea, trebuie să respecţi câteva reguli de bază ale somnului, pentru a nu-ţi afecta calitatea acestuia:

-să te culci şi să te trezeşti la aceeaşi oră, în fiecare zi,

-să dormi între 7 şi 9 ore pe nopate

-să  eviți consumul de băuturi care conțin alcool înainte de culcare.

Știai că…
…v
orbitul pe timp de noapte poate cauza oboseală a doua zi? Totuși, nu este, în general, un motiv de îngrijorare. Este o acţiune destul de frecventă: deşi statisticile variază, aproximativ 60% dintre oameni vor experimenta cel puţin un episod de vorbire în somn de-a lungul vieţii.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »