Sanatatea ta / Ce te doare »

Ai pielea grasă, roșie și iritată? Iată ce spune despre sănătatea ta!

Autor: Cristina Popescu | 09 martie, 17:05 | 0 comentarii | 388 vizualizari

Ai tot timpul mâinile reci? Tenul ți se îngrașă foarte repede și este și iritat pe deasupra? Ți-au apărut pete albe pe unghii?  Toate aceste simptome indică o deficiență de vitamine și minerale în organism și nu numai. Dar să le luăm pe rând!


Mâini reci

Majoritatea oamenilor cred că mâinile reci reprezintă consecința unui sistem imunitar slăbit, a proastei circulații sangvine sau pur și simplu din cauza vremii reci.

Cu toate aceste, studii recente susțin că, deseori, mâinile reci reprezintă semnul unei lipse de iod din organism, acesta fiind un element vital pentru sănătatea omului.

Astfel, medicii recomandă în acest cazuri consumul regulat de alimente bogate în iod: alge marine, cod, creveți, ton și cartofi copți.

Piele uscată și solzoasă

Cel mai adesea, atunci când avem pielea uscată dăm vina pe schimbările de vreme și, fără îndoială, trecerea la temperaturi scăzute are un efect direct asupra pielii.

De asemenea, pielea uscată, care se descuamează, este și un semn al lipsei de vitamina A (retinol) din organism (vitamina A promovează regenerarea celulară a pielii). În plus, vitamina A a fost folosită încă din anii '80 pentru a trata formele severe de psoriazis și acnee.

Pentru a suplini lipsa vitaminei A din organism, consumă în mod regulat carne roșie, fructe de mare, ulei de cod, smântână și unt bio.

Unghii fragile și casante

Deficitul de magneziu din organism poate crea diferite probleme: de la unghii casante și fragile, care cresc greu, până la hipertensiune, anxietate, dureri musculare și stări de slăbiciune.

De asemenea, hipotiroidismul este o afecțiune care poate provoca unghii fragile, păr uscat, cataractă sau furnicături la nivelul membrelor.

Legumele cu frunze verde închis, cerealele integrale, pește și fructele uscate conțin cele mai mari cantități de magneziu.

Pete albe pe unghii

Micile puncte albe care apar pe suprafața unghiilor indică o lipsă de zinc în organism. Cu toții ne-am confruntat la un moment dat cu aceste pete albe pe unghii, astfel că nu ar trebui să te îngrijorezi.

Tot ce trebuie să faci este să incluzi în dieta zilnică alimente bogate în zinc: fructe de mare, pește, spanac, caju, fasole și ciuperci.

Piele grasă și iritată

Mulți oameni suferă de afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea rozacee sau eczeme. De cele mai multe ori, acest lucru indică o deficiență de vitamina B2. În plus, uscăciunea și mâncărimile pielii reprezintă simptome specifice, mai ales dacă pielea din jurul buzelor și nasului se crapă.

Așadar, include în alimentație mai multe alimente bogate în vitamina B2 (riboflavină), cum ar fi soia, spanac, iaurt, sfeclă și carne de curcan.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »