Actualitate »

Aerul de la locul de muncă poate fi vinovat de lipsa de randament

Autor: Raisa Cristea | 04 ianuarie, 15:00 | 1 comentariu | 316 vizualizari

Atunci când salariații simt că nu mai pot face față la serviciu, vina poate fi a aerului de la locul de muncă, potrivit rezultatelor unui recent studiu american. Cercetătorii susțin că aerul respirat la serviciu poate avea efecte nefaste asupra funcțiilor cognitive din cauza marii concentrații de bioxid de carbon din spațiile închise. Eficiența se poate recâștiga printr-o gură de aer proaspăt.


Conform autorilor studiului publicat în revista Environmental Health Perspectives, citat de Agerpres, bioxidul de carbon emis de salariați rămâne în aer ca urmare a proastei aerisiri a locului.

Cercetătorii au studiat mediul profesional a 24 de persoane timp de șase zile cu program de lucru clasic , de la 09:00 la 17:00. Voluntarii au fost expuși la trei niveluri de calitate a aerului interior.

Primul a fost o cameră în care concentrația de bioxid de carbon a fost de 550 de părți pe milion (ppm). Potrivit clasificării standard, este un nivel mediu al calității aerului, la care sunt expuși salariații în cursul unei zile de muncă. În timp, poate duce la sindromul clădirii nesănătoase.

Al doilea a presupus o concentrație de CO2 de 945 ppm, care corespunde unei calități moderate a aerului. Între 600 și 1000 ppm pot apărea la copii simptome legate de astm. Este cantitatea la care sunt supuși copiii în timpul unei zile la școală. În literatura științifică se presupune că în acest caz există o alterare a performanței psihomotrice la adulți.

În al treilea mediu, concentrația de CO2 în aer a fost de 1400 ppm. Dincolo de pragul de 1000 ppm, calitatea aerului este considerată scăzută, lucru care poate provoca acidoză respiratorie — proasta eliminare a gazului carbonic ce rămâne în mare cantitate în sânge — la adulți după o expunere mai mare de 30 de minute.

La sfârșitul programului de lucru, participanții la studiu au fost supuși unui test care a avut ca scop evaluarea ansamblului capacităților cognitive folosite în activitatea de la locul de muncă, cum ar fi reacția la o situație de criză, căutarea și utilizarea informației. Studiul a arătat că un mediu curat face ca salariații să fie mai eficienți.

O încăpere bine aerisită, în care normele de mediu sunt respectate, duce la îmbunătățirea performanțelor la locul de muncă. Cercetătorii recomandă o scurtă ieșire la aer curat pentru o mai bună concentrare asupra sarcinilor de serviciu.

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Madalina | 04 ianuarie 2016, 19:15

Cautam colaboratori seriosi! Oferta speciala pentru cei care vor sa faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experienta, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email: maria_madalina_89@yahoo.com
Adauga un comentariu »