Stil de viata&dieta / Nutritie »

4 idei inedite pentru un mic dejun sănătos

Autor: Maria Stoica | 21 martie, 08:05 | 0 comentarii | 852 vizualizari

Nutritioniştii consideră micul-dejun cea mai importantă masă a zilei, există şi numeroase studii care au demonstrat acest lucru. Cu toate acestea, mulţi sar peste această masă, fie că nu au timp, fie că nu ştiu ce alimente să aleagă care să nu necesite un timp mare de preparare, dar şi care să nu fie pline de calorii şi E-uri.  E clar că o brioşă, un covrig sau un corn nu sunt variante de luat în seamă. Iată 4 idei pentru un mic-dejun sănătos care se prepară foarte repede!


1. Cerealele integrale

Fiecare mic-dejun ar trebui să aibă inclus cereal integrale. Studiile au demonstrat că persoanele care încep în mod constant ziua cu un bol de cereale au un nivel mai ridicat de fibre şi calciu, dar şi mai puţine grăsimi decât cei care optează pentru alte alimente la micul-dejun. De asemenea, este indicat să puteţi peste cerealele integrale lapte cu soia. Acesta este bogat în fitoestrogeni.

2. Sandwish cu mozzarela şi fresh de fructe

Dacă eşti grăbit şi vrei să mănânci rapid un sandwish sau să ţi-l iei pe drum, ai nevoie de două felii de pâine din grâu integral, o felie de mozzarella, un ou fiert tăiat felii şi câteva feliuţe de castravete. Îţi poţi face rapid şi un fresh dintr-o portocală, o banană şi două felii de lămâie. Iată un mic-dejun săţios şi plin de vitamine.

3. Somon, unt de soia şi cremă de brânză

Un adevărat răsfăţ regal. Ai nevoie de două felii de pâine. Fiecare felie o tai în patru bucăţi egale. Pe patru dintre acestea pui somon, iar pe alte patru cremă de brânză.  Apoi, ia jumătate de banană. O tai feliuţe şi pe fiecare pui puţin unt de soia. Merge de minune cu un fresh făcut din două portocale.

4. Ouă marmorate cu roşii pe grătar

Un mic dejun cu adevărat delicios, ideal de pregătit  în weekend deoarece ai nevoie de puţin timp să-l pregăteşti.  Ingrediente necesare: 2 ouă, o roşie, o linguriţă de ulei de măsline, sare şi piper. Se taie roşia rondele groase şi se unge cu ulei; apoi se frig într-o tigaie. Se scot pe o farfurie. În tigaie se pun cele două ouă.

Apoi, cu o furculiţă le amesteci puţin, le întorci şi pe partea cealaltă pentru un minut. Le scoţi pe farfurie lângă roşii. Prepari rapid o limonadă din două lămâi, o linguriţă de miere şi puţină mentă şi gata micul-dejun. Acum nu mai ai nicio scuză pentru a sări micul-dejun. Poftă bună!

Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »